PNL aniversează împlinirea a 141 de ani. Eveniment aniversar, marți, la statuia lui Ion I. C. Brătianu din Alba Iulia
Pentru a marca cei 141 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, PNL Alba organizează marți, 24 mai a.c., un eveniment aniversar, care va avea loc la statuia lui Ion I. C. Brătianu din Alba Iulia. La eveniment vor fi prezenți mai mulți lideri locali ai partidului. Sunt invitați și așteptați să ia parte membri și simpatizanți ai PNL, dar și toți cetățenii care gândesc și simt în spirit liberal.
În 24 mai 1875 apărea primul și cel mai important partid din istoria României – Partidul Național Liberal. De 141 de ani acest partid a dat țării oameni de stat care au contribuit la dezvoltarea ei și și-au închinat viața idealurilor naționale.
Toate momentele importante din istoria României din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până astăzi se leagă de numele Partidului Național Liberal și de liderii acestuia. Istoria acestui partid se confundă cu istoria democratică a României. Modernizarea instituţională a statului român, etapele de progres economic, de prosperitate, toate acestea sunt legate de guvernările PNL şi de oamenii de excepţie care s-au aflat în fruntea sa. Obținerea independenței de stat (1877 – 1878), ridicarea României la rangul de regat (1881), Marea Unire (1918), intrarea României în Uniunea Europeană (2007) sunt doar câteva dintre aceste momente de glorie ale României și ale Partidului Național Liberal.
Conștient de misiunea sa istorică, PNL și-a asumat mereu responsabilitatea pentru evoluția României, iar liderii săi au înțeles totdeauna că un adevărat lider politic, un adevărat patriot, nu trebuie să se dea la o parte de la nimic, când este vorba de interesul naţional şi că politica trebuie făcută cu altruism şi dedicaţie. Și toți și-au slujit țara, fie la guvernare, fie în opoziție, fie, chiar, înfruntând regimuri totalitare. Căci înaintaşii liberali sunt, alături de întreaga elită politică românească interbelică, martiri ai libertăţii, care au dat jertfa supremă în închisorile comuniste.
Azi, Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid dintre toate partidele de pe scena politică românească și este singurul partid autentic de dreapta de pe scena politică românească actuală. De aceea, PNL este un mod de viaţă, de a face politică, iar responsabilitatea majoră pe care o are este pe măsura forţei sale.
Biroul de presă al PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Renovarea școlii la care se lucrează în comuna Șpring, pe ultima sută de metri: Era într-o stare deplorabilă
Renovarea școlii la care se lucrează în comuna Șpring, pe ultima sută de metri: Era într-o stare deplorabilă Renovarea școlii în care învață elevii de ciclu primar și gimnaziu, din cele 4 sate, se află pe ultima sută sde metri, a anunțat vineri, 22 august 2025, primarul comunei Șpring, Iulia Stănilă. „Săptămâna viitoare va fi […]
VIDEO | Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, în grafic. Primar: „Lucrarea este dificilă”
Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, în grafic Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, Blocul Turn, este în grafic, a anunțat, joi, 21 august 2025, primarul Gheorghe Valentin Rotar. Edilul a subliniat din nou că lucrarea este una dificilă. Citește și: VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Sprijinul financiar pentru transportul elevilor e o compensație și o soluție temporară, nu rezolvarea problemei
Sprijinul financiar pentru transportul elevilor e o compensație și o soluție temporară, nu rezolvarea problemei Sprijinul financiar care va fi acordat de către Consiliul Județean Alba pentru elevii care sunt școlarizați în altă localitate, decât cea de domiciliu, și nu beneficiază de existența serviciilor de transport, poate fi doar o soluție de moment și o […]