Politică Administrație

Plenul Parlamentului votează cererea de arestare a lui Dan Șova. Comisia juridică a Senatului a dat aviz favorabil solicitătii DNA

Ioana Oprean

Publicat

în

Plenul Parlamentului votează astăzi dacă senatorul Dan Șova poate fi arestat. Comisia juridică a Senatului a dat miercuri aviz favorabil solicitării de încuviințare a reținerii și arestării preventive a social-democratului.

Săptămâna trecută, Laura Codruța Kövesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fostului ministru al Transporturilor, Dan Șova, potrivit site-ului Stiripesurse.ro. Senatorul ar fi acuzat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Din actele de urmărire penală a rezultat că în perioada 2007-2009, suspectul Șova Dan-Coman a semnat mai multe contracte și acte adiționale încheiate între CER și CET pe de o parte și SCA „Șova și Asociații” pe de altă parte.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult