Pledoarie pentru munţii noştri

Această fortăreaţă pe care natura le-a ridicat într-un teribil efort terestru, barând tendinţele de invazie spre aplatizare a marilor întinderi. Înăuntru şi peste ei – viaţă. Izvoarele cele mai firave ce devin – toate – fluvii, îşi află geneza în piscurile cele mai înalte. Şi vor fi cu atât mai pure cu cât vor începe mai sus… Istoria civilizaţiilor nu poate ocoli muntele. De la azteci la chinezi, din Pamir  şi Altai în Alpi, Pirinei sau Carpaţi, peste tot întâlnim munţi şi civilizaţii montane, care fiind mai puţin supuse schimbărilor au păstrat cu multă fidelitate încrustarea umană în stânca mileniilor.
Popoarele mari, care au stăpânit întinse spaţii fertile, au fost mai puţin interesate de ceea ce se întâmplă cu şi în munţii lor. Dimpotrivă, pentru popoarele ce au stăpânit suprafeţe roditoare mai restrânse şi mai ales acolo unde şi densitatea populaţiilor a fost mare, munţii erau preţioşi. Aproape 50 de milioane de oameni locuiesc şi produc în regiunile de munte, ce acoperă o mare parte a ţărilor europene, iar condiţiile naturale proprii au impus activităţi dintre cele mai austere, prea puţin atinse de mutaţiile survenite prin implantul progresului şi civilizaţiei ultimelor secole.
Şi astfel, această pastelică lume montană o găsim undeva la periferiile civilizaţiei moderne, conservând prin tradiţii un mod de producţie şi de viaţă specifice, pierzând mereu harnicul tren al progresului, fiindcă acel mult om al câmpiei gândeşte şi creează pentru câmpie, intens şi grăbit, cu mult mai puţin singur în neobosita sa încordare. Şi totuşi, mulţi înseamnă şi oameni, şi colectivităţi umane robuste, pe care le constatăm existând cu lecţia învăţată şi cărora nu le putem refuza dreptul de a se civiliza. Instituţii, organisme internaţionale, conducători de state, din ce în ce mai multă lume este preocupată de răspunsul la întrebarea: „cum trebuie procedat?”
Va veni o zi a munţilor? Neîndoielnic! Nu se poate astfel. Prin creşterea animalelor, agricultură şi silvicultură, munţii şi oamenii lor produc bunuri materiale din cele mai necesare pentru acum şi oricând.
Firesc, sporirea populaţiei globului va aduce migraţia spre altitudine, oamenii nemaicăutând precum astăzi,  numai aer curat, agrement sau forme culturale, ci un altceva, mai esenţial, mai vital: hrană! Pentru că muntele ne poate aduce şi hrană. Nu ne pretinde decât să-l cunoaştem, să încercăm şi să reuşim a-l înţelege şi să-l preţuim, după cum cu atâta prisosinţă o merită. Să nu uităm însă că munţii au limbajul lor propriu ce trebuie cunoscut şi acceptat solidar.

Meftodie STĂNUŞ, Loman

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI