Rămâi conectat

Ştirea zilei

Plăți suspendate de 53 de milioane de euro pentru România din tranșa a doua din PNRR, în valoare totală de aproape 2,8 miliarde de euro. Jaloanele neîndeplinite și ce urmează

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Plăți suspendate de 53 de milioane de euro pentru România din tranșa a doua din PNRR, în valoare totală de aproape 2,8 miliarde de euro. Jaloanele neîndeplinite și ce urmează

Comisia Europeană a aprobat plata parțială a banilor pentru cererea a doua de plată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, urmând să vireze în toamnă peste 2,6 miliarde de euro. Două dintre jaloanele sunt considerate însă neîndeplinite, astfel că este suspendată plata pentru 53 de milioane de euro.

Comisia Europeană a anunțat că a aprobat marți o evaluare preliminară pozitivă a unei părți din jaloanele și țintele legate de cea de-a doua cerere de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

România ar urma să primească peste 2,6 miliarde de euro din tranșa a doua
În 16 decembrie 2022, România a transmis Comisiei o cerere de plată bazată pe 49 de jaloane și două ținte stabilite pentru a doua plată prin PNRR.

„După examinarea dovezilor furnizate de autoritățile române, Comisia a considerat că 47 de jaloane și două ținte din totalul de 49 de jaloane și două ținte au fost atinse în mod satisfăcător”, a transmis Comisia Europeană.
Conform instituției europene, jaloanele îndeplinite de România acoperă reformele în domeniul tranziției verzi și digitale, precum și reformele și investițiile legate de îmbunătățirea coordonării guvernamentale pentru punerea în aplicare a politicilor publice, îmbunătățirea gestionării apei, sprijinirea turismului și promovarea culturii. Alte reforme și investiții vizează îmbunătățirea gestionării resurselor umane în sectorul asistenței medicale, consolidarea administrației fiscale și a sustenabilității sistemului de pensii, modernizarea infrastructurii în domeniul educației, asigurarea independenței sistemului judiciar și intensificarea luptei împotriva corupției. Cererea de plată acoperă, de asemenea, reforme menite să îmbunătățească siguranța rutieră și investiții pentru sprijinirea financiară a sectorului privat.

Valoarea cererii de plată numărul 2, cu tot cu prefinanțarea de 13% deja plătită, este de 3,22 miliarde de euro, din care 2,14 miliarde de euro reprezintă componenta de grant (fonduri nerambursabile) și 1,08 miliarde de euro este componenta de împrumut. Scăzând avansul de 13% deja plătit, tranșa a doua este de 2,8 miliarde de euro, din care 1,86 miliarde de euro este partea de grant și 0,94 miliarde de euro este partea de împrumut.

Practic, în luna septembrie 2023 este așteptat ca executivul comunitar să plătească României cei 1,86 miliarde de euro, sub formă de fonduri nerambursabile (grant).

În mod cert, România va primi, în septembrie 2023, peste 2,6 miliarde de euro din PNRR, din care 1,86 miliarde de euro nerambursabili și 0,8 miliarde de euro, împrumut.

Din septembrie 2023, Guvernul va mai avea la dispoziție încă 6 luni să convingă CE să îi aprobe cele două jaloane restante. În caz contrar, România va pierde această parte de împrumut.

„Încurajăm România să își accelereze eforturile în următoarele șase luni”
„România a progresat bine în ceea ce privește punerea în aplicare a planului său de redresare și reziliență, de exemplu prin realizarea de reforme privind siguranța rutieră, energia din surse regenerabile și serviciile de cloud din sectorul public.
De asemenea, România a luat măsuri importante pentru a combate munca nedeclarată și pentru a investi în rețelele 5G.
În prezent, încurajăm România să își accelereze eforturile în următoarele șase luni cu privire la cele două etape legate de investițiile în energie care nu sunt încă realizate.
Încurajăm toate statele membre, inclusiv România, să procedeze rapid la punerea în aplicare a planurilor lor de redresare și reziliență. Comisia este alături de voi”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat de presă transmis de CE.
Jaloanele neîndeplinite de România, care duc la suspendarea unei plăți de 53 de milioane de euro
Comisia a constatat că două jaloane legate de investițiile în energie (mai exact jaloanele 129 și 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător.

„Comisia recunoaște primele măsuri luate deja de România pentru a atinge aceste jaloane restante, deși mai sunt încă multe de făcut. Prin urmare, Comisia activează procedura de suspendare a plăților, în temeiul articolului 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență.
(…) Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a atinge jaloanele restante, permițându-le, în același timp, să beneficieze de o plată parțială legată de jaloanele și țintele care au fost atinse în mod satisfăcător”, precizează Comisia Europeană.
Cine este responsabil de neîndeplinirea ambelor jaloane
De îndeplinirea ambelor jaloane, este responsabil Ministerul Energiei era responsabil, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

În aprilie, MIPE a explicat că pentru îndeplinirea Jalonului 129 – Semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW, România urma să deruleze următoarele proceduri:

1. Obținerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanțare;
2. Realocarea din PNRR sau alocarea de la bugetul de stat a bugetului necesar încheierii contractelor de finanțare cu cei 2 potențiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producție de hidrogen verde;
3. Încheierea contractelor de finanțare (cu existența scrisorilor de confort angajante) și cu cei 2 potențiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producție de hidrogen verde;
4. Derularea auditului de follow-up din partea Autorității de audit și rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei;
5. Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informațiilor și datelor referitoare la îndeplinirea observațiilor Comisiei Europene.
De asemenea, pentru Jalonul 133, Semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată, partea română s-a angajat să deruleze următoarele proceduri:

1. Obținerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanțare,
2. Confirmarea existenței unui teren lipsit de sarcini pentru realizarea proiectului CHP din contractul de finanțare încheiat între Ministerul Energiei și Primăria Constanța;
3. Încheierea contractului de finanțare (cu respectarea întocmai a prevederilor Ghidului solicitantului) cu Primăria Municipiului Craiova;
4. Derularea auditului de follow-up din partea Autorității de audit și rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei;
5. Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informațiilor și datelor referitoare la îndeplinirea observațiilor Comisiei Europene.
Ce urmează
În conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență, evaluarea preliminară pozitivă și suspendarea plăților sunt două proceduri distincte care urmează pași diferiți.

În ceea ce privește evaluarea preliminară pozitivă: Comisia i-a transmis Comitetului economic și financiar (CEF) evaluarea sa preliminară pozitivă cu privire la îndeplinirea de către România a jaloanelor și țintelor, solicitându-i avizul. Avizul CEF, care urmează să fie emis în termen de cel mult patru săptămâni, ar trebui luat în considerare în evaluarea finală a Comisiei.

În urma avizului CEF privind evaluarea preliminară pozitivă și a observațiilor României cu privire la suspendarea plăților și luând în considerare aceste două elemente, Comisia va adopta decizia privind plata tranșei, în conformitate cu procedura de examinare, prin intermediul unui comitet de comitologie. Plata către România poate fi efectuată după ce Comisia adoptă decizia.

În ceea ce privește suspendarea plăților, Comisia spune că i-a comunicat României motivele pentru care consideră că două jaloane nu au fost atinse în mod satisfăcător. Această comunicare inițiază o procedură administrativă între Comisie și statul membru vizat.

România are acum dreptul de a-i prezenta Comisiei observațiile sale în termen de o lună de la primirea comunicării. Dacă, în urma observațiilor României, Comisia ar confirma evaluarea sa potrivit căreia cele două jaloane restante nu au fost atinse în mod satisfăcător, aceasta va stabili cuantumul plății care urmează să fie suspendat prin aplicarea metodologiei sale de suspendare a plăților.

Din acel moment, România va avea la dispoziție o perioadă de șase luni pentru a îndeplini în mod satisfăcător jaloanele restante. În această perioadă de șase luni, Comisia se va angaja într-un dialog activ cu autoritățile române. Dacă și când vor fi atinse jaloanele,

Comisia va ridica suspendarea plății și va trimite evaluarea sa către Comitetul economic și financiar, urmând procedura descrisă mai sus cu privire la evaluarea preliminară pozitivă.

Comisia mai spune că va evalua cererile suplimentare de plată din partea României în funcție de îndeplinirea jaloanelor și a țintelor, reflectând progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a investițiilor și a reformelor.

Planul de redresare și reziliență al României include măsuri de investiții și reformă grupate în cadrul a 15 componente tematice. Planul este sprijinit de peste 29 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi, din care 13 % (3,7 miliarde euro) i-au fost plătite României sub formă de prefinanțare, în decembrie 2021 (1,8 miliarde euro sub formă de prefinanțare din granturi) și în ianuarie 2022 (1,9 miliarde euro sub formă de prefinanțare din împrumuturi). La 27 octombrie 2022, România a primit prima tranșă de 2,6 miliarde euro (1,8 miliarde euro sub formă de granturi și 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi), în afara prefinanțării.

Plățile din cadrul MRR se bazează pe performanță și depind de punerea în aplicare de către statele membre a investițiilor și a reformelor prezentate în planurile lor de redresare și reziliență.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pastorala de Crăciun 2024 a Părintelui Arhiepiscop Irineu: ”Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este o taină minunată, pe care Atotputernicul Dumnezeu a pregătit-o timp de secole”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pastorala de Crăciun 2024 a Părintelui Arhiepiscop Irineu: ”Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este o taină minunată, pe care Atotputernicul Dumnezeu a pregătit-o timp de secole” Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor, creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare! Citește și: MESAJE de CRACIUN […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea