Cultură Educație

Plăţi complementare în sectorul zootehnic

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ne-a informat că, până în prezent au fost depuse 13.534 cereri, pentru un efectiv de 2.049.855 capete ovine/caprine, termenul limită pentru a solicita Plata Naţională Directă Complementară (CNDP) pentru sectorul zootehnie fiind 15 iunie 2011. Se acordă plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional. Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, producătorul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, efectivul din exploataţie să fie de minimum 50 de capete de femele ovine/25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la data de 31 martie 2011. Totodată, efectivul de femele ovine/ femele caprine pentru care se solicită prima să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data depunerii cererii şi trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere până la data de 31 august 2011. De asemenea, cererea trebuie să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite în baza hotărârii judecătoreşti, viză care atestă efectivele de ovine/caprine pentru care se solicită primă. Este important de menţionat că şi în anul 2011, dacă în urma verificărilor, se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor determinate (eligibile), se aplică reduceri sau excluderi de la plată. În situaţia în care raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 50 la sută, solicitantul este exclus de la plată pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal. (A.D.T)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult