Planuri pe… hârtie
În urma controalelor efectuate în judeţ pe linia respectării Directivei nitraţilor, specialiştii Oficiului Judeţean de Studii Pedologice şi Agrochimice Alba au identificat 34 de unităţi administrativ – teritoriale vulnerabile la poluare cu nitraţi din surse agricole, ne-a declarat directorul OSPA Alba, Aurel Todoran. Acestea au fost obligate, potrivit legislaţiei în vigoare, să întocmească planuri de măsuri pentru protejarea apelor de suprafaţă şi subterane de infiltrarea dejecţiilor animale. După elaborarea acestor planuri cu sprijinul specialiştilor OSPA Alba, care le-au acordat consiliere, unităţile administrativ – teritoriale au aprobat planurile respective prin hotărâri de consiliu local. De asemenea, la nivelul Instituţiei Prefectului s-a constituit o comisie menită să verifice implementarea prevederilor acestor planuri, dar… lucrurile s-au oprit aici. În judeţ există depozite de dejecţii animale, avicole sau de bovine, iar Garda de Mediu ar trebui să se autosesizeze cu privire la faptul că acestea pun în pericol calitatea apelor, care pot fi poluate cu nitraţi. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]