Actualitate

Planul de ajutor din partea statului pentru industria cinematografică românească va fi prelungit până în 2023

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), în calitate de furnizor al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice, preluată de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză, dorește să eficientizeze sistemul de implementare al acesteia, cu respectarea legislației în vigoare aplicabile domeniului ajutorului de stat și a principiilor fundamentale în utilizarea fondurilor publice. 

În acest sens, la inițiativa MEEMA, Guvernul României adoptat miercuri, 19 august 2020, Hotărârea privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice.
În primul rând, prin adoptarea prezentei hotărâri, au fost alocate încă 150 de milioane de euro, pentru următorii trei ani, sumă destinată sprijinirii acestei industrii. Astfel, bugetul maxim al schemei de ajutor de stat a ajuns la 1,2 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 250 milioane euro. Suma este defalcată în credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2018-2023 și credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2018 – 2025. 

 

Alocările financiare nerambursabile vor fi în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile. Acestea fac referire la achiziția, închirierea, fabricarea de bunuri și/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film și producției de film în România, precum și la onorariile, salariile și la alte plăți făcute către persoane fizice, aferente implementării proiectului. Un lucru important de subliniat este că alocarea se acordă în condițiile în care minimum 20% din bugetul total al proiectului se realizează pe teritoriul României. 

 

Un alt obiectiv al prezentei scheme de ajutor de stat este promovarea destinației turistice România. Astfel, va fi acordat un procent de 10% peste alocarea de 35% dacă în producțiile audiovizuale, finanțate în cadrul aceleiași producții cinematografice, va fi pusă în valoare o zonă geografică, un oraş sau România, destinațiile și obiectivele turistice din țara noastră sau limba, tradițile și obiceiurile românești. O altă condiție este ca desfășurarea subiectului filmului să fie explicită vizual.

 

Verificarea proiectelor eligibile, pe principiul „primul venit, primul servit”, va fi efectuată de către Comisia de Film în România, din care vor face parte personalităţi din mediul universitar, reprezentanţi ai mediului cultural şi artistic, persoane cu experienţă în domeniul cinematografiei, persoane cu experienţă în afaceri, juriști, economiști cu experiență în domeniul finanțe/contabilitate și auditori cu experiență de minim 3 ani în domeniul ajutoarelor de stat.

 

Schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice are caracter multianual şi se derulează până la 31.12.2023, cu posibilitate de prelungire. Până la această dată se pot încheia acorduri de finanţare în baza prezentei scheme, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program.

 

Gestionarea schemei de ajutor de stat presupune și adoptarea unor norme de aplicare, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri modificate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]

Citește mai mult

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult