Plângere prealabilă formulată de un cetățean din Alba Iulia față de decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale: Care sunt argumentele pentru care se propune respingerea acesteia în Consiliul Local
Plângere prealabilă formulată de un cetățean din Alba Iulia față de decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale: Care sunt argumentele pentru care se propune respingerea acesteia în Consiliul Local
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de joi, 26 martie 2026, se află și un proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de domnul Bumbu Ioan Gruia referitoare la revocarea Hotărârii nr. 403/2025 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul 2026 adoptată de Consiliul local al municipiului Alba Iulia.
„Susținerile domnului Bumbu Ioan Gruia sunt neîntemeiate. Hotărârea nr. 403/2025 a fost adoptată cu respectarea legislației în vigoare și aplicabilă de la 1 ianuarie 2026. Impozitele și taxele locale pe anul 2026 sunt actualizate conform modificărilor legislative survenite și aplicabile de la data de 1 ianuarie 2026. În acest sens, modificări
semnificative au fost introduse prin Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 1160/15.12.2025. De asemenea, au fost avute în vedere și modificările survenite prin OUG nr. 78/2025 privind modificarea Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172/17.12.2025 precum și prin OUG nr. 89/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Practic, prin plângerea prealabilă petentul critică tocmai faptul că actul administrativ a fost adoptat cu respectarea legislației în vigoare. Stabilirea cotelor și valorilor impozabile s-a realizat cu respectarea limitelor minime
și maxime prevăzute de Codul fiscal așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2025. În ceea ce privește Legea nr. 239/2025 trebuie remarcat faptul că prin Decizia nr. 739/10 decembrie 2025 Curtea Constituțională a respins obiecția de constituționalitate formulată de un număr de 28 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor și a constatat în mod expres că această lege este constituțională în raport cu criticile formulate.
OUG nr. 78/2025 nu stabilește în mod expres cuantumul impozitelor și a taxelor locale și nu obligă consiliile locale să aprobe niveluri maxime, ci reglementează cadrul procedural și de corelare fiscal – bugetară în contextul asigurării echilibrului bugetar.
Referitor la neconstituționalitata OUG nr. 78/2025 invocată de domnul Bumbu Ioan Gruia în plângerea prealabilă precizez faptul că aceasta nu poate face obiectul procedurii administrative. Consiliul local al municipiului Alba Iulia nu are competență materială de a se pronunța cu privire la asemea excepție. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, independentă față de orice altă autoritate publică. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, Curtea Constituțională „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului”.
Având în vedere temeiurile de drept mai sus invocate este evident faptul că în procedura plângerii prealabile autoritatea deliberativă a autorității publice locale nu are îndrituirea de a stabili dacă un act normativ este sau nu constituțional. Mai mult, Consiliul local al muicipiului Alba Iulia are obligația de a aplica legislația în vigoare, în caz contrar actul administrativ pe care îl adoptă ar fi nelegal. Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul civil potrivit cărora „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare”. Din aceleași motive consiliile locale nu au dreptul de a refuza aplicarea unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvernul României pe considerentul subiectiv că nu respectă principiul predicitbilității și securității juridice.
Securitatea juridică nu este încălcată atâta timp cât contextul economic justifică adoptarea rapidă a unui act normativ. Perioadele scurte de implemantare nu încalcă așteptarea legitimă, atâta timp cât legea este clară și previzibilă în consecințele sale, respectând astfel statul de drept. Implementarea regulilor fiscale noi nu încalcă predictibilitatea în cazuri de urgență bugetară, cum este deficitul excesiv, procedura accelerată de adoptare fiind constituțională dacă normele sunt corelate cu actele normative existente.
De altfel, inclusiv în jurisprudența Curții Constituționale se reține că intervenția legislativă în sensul creșterii valorilor impozabile și taxelor prevăzute de Codul fiscal vizează opțiunea legiuitorului, impozitarea și taxarea fiind în marja sa de apreciere. Instanța de contencios constituțional a reținut în jurisprudența sa că dreptul statului de a încasa taxe și impozite, rezultat implicit din dispozițiile art. 56 alin. (1) din Constituție, care consacră obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin plata impozitelor și a taxelor, este unul dintre drepturile care țin de esența statului, asigurându-i existența și funcționalitatea. Fiind în strânsă legătură cu ființa statului, fără exercitarea
acestui drept statul nu își poate îndeplini funcțiile și obligațiile asumate constituțional față de cetățenii săi. Cu alte cuvinte, prelevarea de taxe și impozite reprezintă un element esențial al suveranității statului, constituind premisa îndeplinirii rolului său fundamental: organizarea societății și satisfacerea interesului public, general, prin suportarea acelor costuri și cheltuieli care excedează intereselor individuale.
Legitimitatea sistemului fiscal național este întemeiată pe trei principii constituționale: principiul contributivității, prevăzut de art. 56 alin. (1) din Constituție, care presupune obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice, principiul legalității, consacrat de art. 139 alin. (1), care implică obligația statului de a stabili impozitele, taxele și
orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat numai prin lege și principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2).
Acest din urmă principiu este transpus în Codul fiscal care, la art. 3 lit. a) și c), consacră, printre principiile fiscalității și ale dreptului fiscal, neutralitatea măsurilor fiscale în raport de diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiții egale investitorilor, capitalului român și străin, respectiv justețea impunerii sau echitatea fiscală, care asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcție de mărimea veniturilor sau de proprietățile acestuia.
Egalitatea în fața legii fiscale are la bază universalitatea participării la sarcinile fiscale, care este un principiu specific al politicii fiscale. Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Constituție, toți cetățenii sunt obligați să contribuie la cheltuielile publice. Această obligație implică ideea de egalitate în fața legii fiscale, fără niciun privilegiu sau discriminare.
Din reglementările constituționale rezultă că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabilii cuantumul impozitelor și taxelor și a opta pentru acordarea unor excepții sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația
economico – financiară a țării în perioadele respective. Totodată, trebuie avut în vedere faptul că art. 139 alin. (2) din Constituție face referire la impozitele și taxele locale, prevăzând că acestea „se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și condițiile legii”. Prevederea constituțională stabilește în mod clar soluția aplicabilă impozitelor și taxelor locale și anume aplicarea conjugată a două principii constituționale – legalitatea impunerii și autonomia locală.
Astfel, prin lege sau act normativ având forța legii (deci inclusiv ordonanță de urgență), sunt reglementate limitele și condițiile în care pot fi stabilite impozitele și taxele locale de către autoritățiile deliberative locale. Însă, așa cum s-a stabilit și prin practica judiciară a instanței de contencios constituțional, autoritățile administrației publice locale nu
au totală independență în privința stabilirii impozitelor și taxelor locale, fiind aplicabile dispozițiile art. 139 alin. (2) din Constituție.
Această prevedere obligă legiuitorul să determine cota de impunere sau nivelul impozitului/taxei în interiorul unui interval situat între o valoare minimă și o valoare maximă sau până la o valoare maximă ce trebuie precizată de Codul fiscal, iar dreptul autorităților administrației publice locate de a stabili taxe și impozite trebuie să se exercite nu doar în condițiile legii, ci și în limitele legii. Așadar, norma constituțională impune în mod explicit legiuitorului primar să reglementeze limitele în care consiliile locale pot stabili impozitele și taxele locale.
Principiul autonomiei locale nu presupune totala independență și competența exclusivă ale autorităților publice din unitățile administrativ – teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării și dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. Ca atare, nu se poate susține că autoritățile administrației publice locale beneficiază de un drept primar de reglementare/legiferare, ci ele trebuie să se subsumeze cadrului legislativ adoptat la nivel național. În caz contrar, s-ar ajunge la o putere proprie de decizie de natură să afecteze unitatea și uniformitatea legislației pe tot cuprinsul teritoriului țării.
Autonomia locală presupune gestionarea treburilor publice în cadrul predeterminat de legiuitor, care acordă o anumită marjă de apreciere autorităților locale. Aceasta poate varia, în funcție de domeniul vizat și de politica fiscală a statului. Prin instituirea unor taxe și impozite sau majorarea celor existente nu are loc o încălcare a dreptului de proprietate sau a normelor privind traiul decent al cetățenilor, ci legiuitorul este îndrituit să instituie un ansamblu de măsuri prin care să asigure protejarea intereselor financiare a statului, precum și calitatea vieții cetățenilor, fiind de natură a da eficiență concretă altor dispoziții din Constituție.
Toate aceste considerente se regăsesc în jurisprudența Curții Constituționale, respectiv în Decizia nr. 481/2025, Decizia nr. 739/2025, Decizia nr. 900/2020, Decizia nr. 410/2020, Decizia nr. 430/2012, Decizia nr. 573/2010, Decizia nr. 154/2004. De menționat este și faptul că legislația în vigoare nu impune realizarea unei analize de suportabilitate și impact asupra cetățenilor anterior adoptării de către consiliile locale a hotărârilor privind impozitele și taxele locale.
În ceea ce privește transparența decizională la adoptarea HCL nr. 403/2025 precizez faptul că acest act administrativ a fost adoptat cu aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul reglementării unei situaţii urgente sau a uneia care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării şi anterior expirării termenului prevăzut de respectivul alineat”.
Sub acest aspect trebuie ținut cont de faptul că Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost publicată în Monitorul Oficial al României abia în data de 15.12.2025 (Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 1160/15.12.2025), OUG nr. 78/2025 privind modificarea Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României în data de 17/12.2025 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172/17.12.2025), OUG nr. 89/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României în data de 24/12/2025 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1203/24.12.2025), iar hotărârea privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul 2026 trebuia adoptată pâna la data de 31 decembrie 2025 pentru a fi aplicabilă în anul 2026.
Pentru aceste considerente, în scopul evitării unei grave atingeri aduse interesului public prin neadoptarea de către Consiliul local al municipiului Alba Iulia, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025, a hotărâri privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul 2026 s-a scurtat perioada de transparență decizională stabilită de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003.
De asemenea, la data de 19.12.2025 pe site-ul Primăriei municipiului Alba Iulia a fost postat Anunțul 154619/19.12.2025 privind elaborarea proiectului de hotărâre nr. 435/2025 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul 2026. Acest anunț împreună cu proiectul de act administrativ au fost afișate în data de 19.12.2025 la avizierul Primăriei municipiului Alba Iulia și la Direcția Venituri. A fost publicat anunțul și în mass – media locală (Alba Știri) – apariție în 19.12.2025.
În perioada 19.12.2025 – 24.12.2025, proiectul de hotărâre nr. 435/2025 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul 2026, a parcurs etapa de consultare a populației în conformitate cu prevederile art. 7 alin (13) din Legea nr. 52/2003.
Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare, privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională au putut fi depuse în scris, în perioada 19.12.2025 – 24.12.2025, specificându-se articolul sau articolele din proiect la care se referă, menționându-se data trimiterii și datele de contact ale expeditorului, la sediul
Primăriei municipiului Alba Iulia de pe str. Calea Moților, nr. 5A, Camera 8 – Registratură, sau în format electronic pe adresele de e-mail [email protected], [email protected].
Nu au fost formulate în scris în perioada 19.12.2025 – 24.12.2015 propuneri, sugestii sau opinii din partea cetățenilor cu privire la proiectul de hotărâre în cauză.
În aceste condiții, proiectul de hotărâre privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul 2026 a fost introdus pe ordinea de zi a sedinței de consiliu din data de 30.12.2025 în vederea adoptării acestuia.
Având în vedere toate aceste considerente apreciem ca fiind de domeniul evidenței faptul că procedura de transparență decizională reglementată de art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 a fost respectată.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară a domnului Bumbu Ioan Gruia de revocarea în parte a HCL nr. 403/2025 în sensul de a ajusta taxele și impozitele locale cu indicele de inflație corespunzător anului 2025 consider că aceasta este nelegală.
Hotărărea nr. 403/2025 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și aplicabile la data de 1 ianuarie 2026. Dacă s-ar accepta cererea formulată de petent ar însemna adoptarea unui act administrativ în baza unor dispoziții legale abrogate, care nu mai sunt în vigoare, consecința fiind nelegalitatea actului administrativ cu toate
reprercusiunile care decurg din acest punct de vedere.
De altfel, o plângere prealabilă în care se invocă aceleași motive a fost adresată Consiliului local al municipiului Alba Iulia și de către domnul Draschan Andrei Ioan. Prin HCL nr. 5/29.01.2026 a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de domnul Draschan Ioan Andrei.
În temeiul dispozițiilor art. 136 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovarea a proiectului de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de domnul Bumbu Ioan Gruia referitoare la revocarea Hotărârii nr. 403/2025 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe, taxe speciale și amenziile aplicabile în anul
2026 adoptată de Consiliul local al municipiului Alba Iulia”, se arată în referatul de aprobare semant de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia
Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în spital activează deja medici în pediatrie, chirurgie generală, ortopedie, urologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă, neurochirurgie, ORL, gastroenterologie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie și altele. În curând, pacienții vor putea beneficia de servicii decontate prin […]
FOTO | Patru eleve de clasa a X-a de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie 2026
Patru eleve de clasa a X-a de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie 2026 Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj și-a confirmat încă o dată statutul de reper în învățământul pedagogic, prin calificarea spectaculoasă a patru eleve de clasa a X-a la etapa națională […]
FOTO | Luca Nemeth, elev al Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Fizică 2026
Luca Nemeth, elev al Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Fizică 2026 Luca Nemeth, elev al Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, a obținut un rezultat deosebit la etapa județeană a Olimpiadei de Fizică 2026. Luca Nemeth, elev în clasa a VI-a , s-a clasat pe […]