Ştirea zilei

Piscină construită într-o comună din Alba, din fonduri europene, cu documente false: Proprietara unei pensiuni și administratorul unei firme, condamnați la închisoare cu suspendare

Ioana Oprean

Publicat

în

Piscină construită într-o comună din Alba, din fonduri europene, cu documente false: Proprietara unei pensiuni și administratorul unei firme, condamnați la închisoare cu suspendare

Două persoane din Alba au fost condamnate la închisoare cu suspendare după ce au fraudat bugetul Uniunii Europene cu aproape 100.000 de lei. Proiectul a vizat construirea unei piscine la o pensiune din localitatea Șeușa, comuna Ciugud.

Proprietara pensiunii este acuzată că s-a folosit de o societate comercială pentru a obține fondurile, care a emis 25 de documente în fals, iar lucrările au fost efectuate în regie proprie. Contractul privind construirea, echiparea și dotarea piscinei a fost încheiat în decembrie 2018, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 147.255 de lei, echivalentul a maxim 31.610 euro.

Procedura de selecție s-a derulat prin intermediul site-ului Agenției pentru Finanțarea Investiților Rurale (AFIR). Din măsurile de supraveghere tehnică a rezultat faptul că proprietara pensiunii a luat legătura cu administratorul unei societăți comerciale, cu care s-a înțeles ca acesta să participe formal la procedura de achiziție a contractului de lucrări pentru executarea piscinei.

Potrivit dosarului, înțelegerea dintre cei doi a fost în sensul în care lucrările de construire ale piscinei și anexelor necesare vor fi executate în regie proprie cu ajutorul unor persoane apropiate, iar firma nu urma să execute niciun fel de lucrare, administratorul doar trebuind să implice societatea în acest circuit, să emită facturi și situații de lucrări astfel încât aceste documente să poată fi folosite pentru obținerea finanțării din fonduri europene. „Dacă piscina se executa în regie proprie, cererea de finanțare nu ar fi fost eligibilă, neexistând posibilitatea verificării și asigurării transparenței modului de cheltuire a fondurilor europene. Din exploatarea măsurilor de supraveghere tehnică rezultă cu prisosinţă că inculpata (…) este cea care coordonează și realizează prin intermediul unor apropiați lucrările de construcții (cameră tehnică și piscină) care de fapt fac obiectul contractului încheiat cu SC (…) SRL și care în realitate nu are nicio implicare în realizarea obiectului contractului, singurul său scop fiind acela de a o sprijini să creeze aparențele respectării procedurilor de atribuire a contractului de lucrări pentru a se obține finanțarea din fonduri europene”, au susținut procurorii DNA Alba Iulia.

Magistratul care a judecat cauza a constatat că femeia „a efectuat o serie întreagă de demersuri pentru a obţine fondurile europene pentru care nu întrunea condiţiile în contextul în care intenţia sa a fost de plano de efectuare a lucrărilor de construcţie în regie proprie, demersuri în care l-a atras pe inculpat şi societatea comercială inculpată”. Din perspectiva rezultatului produs, acesta este reflectat de cuantumul ridicat al plăţilor efectuate de partea civilă – 97.969 de lei.

„Ca şi conduită procesuală, reţinem că toţi inculpaţii au negat constant comiterea faptelor, inculpata (…) a colaborat cu organele judiciare şi a participat activ la judecarea cauzei, în schimb inculpatul (…) a lipsit din faţa instanţei, ca şi mandatarul persoanei juridice”, se mai susține în dosar.

În final, femeia (L. C.) a fost condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare, iar bărbatul (H. I.) a primit 2 ani și 2 luni. Ambele pedepse au fost suspendate din punct de vedere a executării pe termene de 3 ani și 2 ani. Cei doi vor trebui să presteze și muncă în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, respectiv 60 de zile. Cei doi au fost obligați să returneze întreaga sumă primită de la AFIR. Hotărârea din 29 septembrie 2025 poate fi contestată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]

Citește mai mult