Politică Administrație

Piața micilor producători din Alba, deschisă în fiecare vineri la Alba Iulia, împlinește 5 ani

Bogdan Presecan

Publicat

în

În anul 2014,  Piaţa Volantă  din Alba Iulia, în care micii producători din județ își pot vinde marfa proaspătă localnicilor și turiștilor dornici să consume produse naturale, împlineşte 5 ani.

piata-volanta04Piaţa Volantă are loc în fiecare zi de vineri a săptămânii, este dotată cu 40 mese de piaţă, are asigurate servicii de salubritate şi surspă de apa şi toate acestea sunt puse la dispoziţia producătorilor în mod gratuit.

Proiectul reprezintă o iniţiativă a Consiliului Judeţean Alba, care impreună cu  Primăria municipiului Alba Iulia, a încercat să de-a o mână de ajutor producătorilor locali în desfacerea directă a legumelor, fructelor, a mierii, a florilor şi a produselor lactate din gospodăriile proprii.

La Piața volantă, e vremea porumbului

Potrivit Consiliului Județean Alba, “în luna iulie a acestui an s-a înregistrat cel mai mare număr de producători şi cea mai mare diversitate de produse expuse de aceştia, asta datorându-se şi cultivatorilor de porumb zaharat din Mihalţ şi Cistei, care şi-au făcut simţită prezenţa pe întreaga perioadă a acestei luni.

Piaţa funcţionează după un regulament de funcţionare pe care comercianţii trebuie să îl respecte şi care asigură o bună desfaşurare a acestei activităţi, astfel încât, după modelul pieţelor volante europene, micii producători sunt încurajaţi să îşi valorifice produsele iar cumpărătorii să consume proaspăt şi de calitate.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Oferta publică de obligațiuni a municipiului Alba Iulia, suprasubscrisă: Cererea investitorilor a depășit 77 de milioane de euro, pentru emisiunea de 30 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Oferta publică de obligațiuni a municipiului Alba Iulia, suprasubscrisă: Cererea investitorilor a depășit 77 de milioane de euro, pentru emisiunea de 30 de milioane de euro Municipiul Alba Iulia a anunțat încheierea cu succes a ofertei publice de obligațiuni municipale, denominate în euro, în valoare de 30 de milioane de euro. Oferta, derulată în perioada […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL au ales scumpirea transportului public. PSD a votat împotrivă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL au ales scumpirea transportului public. PSD a votat împotrivă Înaintea ședinței Consiliului Județean Alba, le-am cerut public lui Ion Dumitrel și consilierilor județeni ai PNL să aleagă între oamenii care depind de transportul public și noi scumpiri. Ieri au ales din nou scumpirile. Consilierii județeni ai […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Clubul Sportiv Municipal Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de inspector de specialitate, grad II din cadrul Compartimentului Financiar Contabil, Resurse umane și Achiziții publice. Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Clubul Sportiv Municipal Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de inspector de specialitate, grad II din cadrul Compartimentului Financiar Contabil, Resurse umane și Achiziții publice. Calendar și condiții de participare Clubul Sportiv Municipal Aiud, instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud, organizează la […]

Citește mai mult