Petrecere de aniversare de la o pensiune din Alba, ”stricată” de polițiști. Amenzi de peste 1 milion de lei și dosare penale în toată țara
O petrecere aniversară cu 15 persoane care urma să se desfăşoare la o pensiune din municipiul Blaj, judeţul Alba, nu a mai avut loc, fiind aplicate şi amenzi. Două persoane au fost amendate.
„Acţiunile Poliţiei Române, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu, au continuat şi ieri, pentru prevenirea şi limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19). În ultimele 24 de ore, au fost întocmite 22 de dosare penale, conform art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor”, prevede comunicatul.
În urma verificărilor din teren, au fost aplicate 5.536 de sancţiuni contravenţionale (pentru nerespectarea măsurilor privind carantina ori izolarea, a măsurilor de protecţie individuală şi a celor de diminuare a impactului riscurilor).
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de peste 1.260.000 de lei.
IGPR exemplifică o serie de evenimente care au fost întrerupte, sâmbătă.
În judeţul Argeş a fost sistat un eveniment privat dintr-o pensiune din Rucăr la care participau 20 de persoane, fiind dată o amendă. În cazul unei societăţi din Piteşti, de tip fast-food restaurant, având clienţi în incintă la ora 00:30, a fost întocmită documentaţie cu aspectele constatate şi înaintată către I.T.M., în vederea aplicării sancţiunii contravenţionale.
În judeţul Brăila poliţiştii au sistat o nuntă la care participau aproximativ 65 de persoane, iar în judeţul Caraş-Severin poliţiştii au întrerupt o petrecere organizată în cursul nopţii, în interiorul unui club din Caransebeş, fiind aplicate amenzi.
În ceea ce priveşte judeţul Ialomiţa, în Căzăneşti poliţiştii au aplicat sancţiuni, în urma unei logodne ce a fost organizată în curtea unei familii şi a unui botez a cărei desfăşurare a fost întreruptă într-un local de evenimente.
În Feteşti poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unei logodne în curtea unei familii, aplicând amenzi.
Poliţiştii au întrerupt o cununie civilă ce avea loc în comuna Ograda, într-un cort amenajat în curtea unei familii şi un botez în localitatea Malu Roşu, fiind date sacţiuni contravenţionale.
În judeţul Iaşi poliţiştii au acţionat, în comuna Ciorteşti, la o cununie civilă care se desfăşura în spaţiu închis şi la o nuntă şi un botez derulate la un restaurant din comuna Mogoşeşti, aplicând amenzi.
În Ilfov poliţiştii au întrerupt o cununie şi un botez desfăşurate în două saloane din Baloteşti, un parastas într-un restaurant din Voluntari şi o nuntă din curtea unui imobil din Mogoşoaia şi au dat sancţiuni contravenţionale.
În judeţul Mehedinţi poliţiştii au luat legătura cu patru operatori economici, unde urmau să se desfăşoare două nunţi, un majorat, respectiv un botez. Două dintre aceste evenimente urmau să se desfăşoare în municipiul Drobeta Turnu-Severin, iar alte două în oraşul Strehaia. În urma discuţiilor purtate, organizatorii evenimentelor au respectat noile prevederi legislative, acestea fiind anulate.
În judeţul Sălaj poliţiştii au aplicat o amendă unei societăţi comerciale pentru organizarea unui botez.
În judeţul Vaslui poliţiştii au sistat derularea unei cununii organizate la un local de alimentaţie publică din Vaslui, într-un spaţiu închis (sală de evenimente), fiind aplicate amenzi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]