Actualitate

Peste 85% dintre agențiile de turism vor fi afectate de aplicarea impozitului pe cifra de afaceri. ANAT: vor renunța la investiții

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 85% dintre agențiile de turism vor fi afectate de aplicarea impozitului de 1% pe cifra de afaceri, ceea ce le va pune în situația să renunțe la investiții și la dezvoltarea afacerii, se arată într-un comunicat al asociației patronale a agențiilor de turism din România (ANAT).

„Aplicarea impozitului de 1% pe cifra de afaceri de până la 1 milion de euro afectează peste 85% dintre agențiile de turism, punându-le în situația să renunțe la investiții și la dezvoltarea afacerii. Industria de călătorii așteaptă din partea Guvernului aprobarea reglementărilor care să corecteze actuala situație a garantării pachetelor turistice, pentru care ANAT a avansat propuneri încă de acum un an. Sau să fie propuse măsuri stimulatorii, cum ar fi reducerea TVA la 9% pentru marja agențiilor, pe care ANAT o cere cu insistență de mai mulți ani”, subliniază sursa citată.

Comunicatul ANAT citează specialiști în fiscalitate potrivit cărora cele mai afectate companii vor fi cele care au o marjă brută de profit mai mică de 6,25% sau care înregistrează pierderi, întrucât vor fi nevoite să plătească un impozit mai mare. Este cazul agențiilor de turism care au comision mediu de 7% din valoarea pachetului, din care plătesc o cincime TVA, cheltuieli de funcționare și nu ajung la o rată a profitului de 6,25%.

„La un milion de euro rulaj anual, cu un comision de 70.000 euro, se scade TVA 19%, 13.000 de euro, se scad cheltuielile (de funcționare, cu salariile, chiria, publicitatea) și nu se știe câți bani mai rămân. Va putea o agenție să plătească 10.000 de euro anual? Greu de crezut și puțin probabil”, a declarat Alin Burcea, președintele ANAT.

Asociația a cerut săptămâna trecută urgentarea aprobării noilor mecanisme de garantare a pachetelor turistice, apariția acestora fiind întârziată. Normele metodologice ale actului normativ referitor la garantare ar fi trebuit să apară până pe 16 octombrie. Potrivit ANAT, România se află în prezent într-o procedură de pre-infringement deschisă de Comisia Europeană din această cauză.

ANAT are ca membri activi 500 de agenții de turism, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajați și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.

Un proiect de modificare a Codului Fiscal, publicat în această săptămână, schimbă condițiile care trebuie îndeplinite de persoanele juridice române pentru încadrarea în categoria microîntreprinderi, majorând de la 500.000 euro la 1.000.000 euro limita veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent. Toate aceste companii urmează să plătească un impozit de 1% pe cifra de afaceri, în loc de 16% pe profit.

Potrivit ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, în România sunt 450.000 de firme care au o cifră de afaceri de sub 1.000.000 de euro.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Mesaje pe Tiktok după ce un elev s-a aruncat de pe un bloc din Oradea: „Și eu odată și-odată o s-o fac”. Părinții, avertizați să fie atenți la copiii lor

Mif Lorena

Publicat

în

Mesaje pe Tiktok după ce un elev care s-a aruncat de pe un bloc din Oradea: „Și eu odată și-odată o s-o fac”. Părinții, avertizați să fie atenți la copiii lor Pe platforma Tiktok au apărut mai multe comentarii îngijorătoare, iar conturile care au lăsat acele comentarii par a fi ale unor tineri. Aceste comentarii […]

Citește mai mult

Actualitate

Violența în școlile din România la un nivel record: Peste 1.600 de bătăi între elevi într-un singur  an școlar

Mif Lorena

Publicat

în

Violența în școlile din România la un nivel record: Peste 1.600 de bătăi între elevi într-un singur  an școlar Violența în școlile din România este prezentă tot mai des, iar incidentele urmăresc un scenariu asemănător: o scânteie de agresivitate generează reacții în lanț. În anul școlar 2024-2025, polițiștii au intervenit în 1.873 de cazuri de […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul Bolojan pregătește un „Fond al Sărăciei”: Ce surpriză vor avea localitățile mici, fără bani

Mif Lorena

Publicat

în

Guvernul Bolojan pregătește un „Fond al Sărăciei”: Ce surpriză vor avea localitățile mici, fără bani Autoritățile intenționează să creeze un fond de solidaritate, în urma majorărilor taxelor locale de la începutul anului. Orașele mari care au venituri ridicare ar urma să aibă plafonate încasările la bugetele locale. Astfel, sumele care depășesc acest prag să fie […]

Citește mai mult