Peste 50 de români confirmați cu COVID 19, în Germania. Ce spune Ministerul de Externe
Un număr de 58 de români aflaţi din Germania au fost confirmaţi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus, în cursul zilei de sâmbătă, a informat Ministerul de Externe.
„Potrivit datelor comunicate de către autorităţile germane, aproximativ 200 de cetăţeni români, membri ai
unei comunităţi religioase din localitatea Pforzheim, districtul Enz, au fost testaţi pentru infecţia cu COVID-19. În urma testării, 20 de cetăţeni români au fost depistaţi pozitiv, majoritatea persoanelor infectate fiind asimptomatice sau prezentând forme uşoare ale bolii”, potrivit unui comunicat al MAE.
Dintre persoanele infectate, două au fost internate cu forme mai grave şi, în prezent, starea de sănătate a acestora este stabilă.
Totodată, MAE a precizat că, în cursul zilei de 30 iulie, autorităţile germane au informat Consulatul General al României la Stuttgart cu privire la testarea pentru infecţia cu COVID-19 a 103 cetăţeni din cadrul unei alte comunităţi româneşti din districtul Rhein-Neckar.
„Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile germane reprezentanţilor Oficiului consular, 38 de persoane au fost confirmate ca infectate cu COVID-19. Persoanele testate pozitiv prezintă forme uşoare ale bolii şi au fost plasate în izolare, respectiv carantină”, a indicat MAE.
Consulatul General al României la Stuttgart continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Stuttgart: 0049 0 711.664.86.11, 0049 0 711.664.86.12, 00490711.664.86.13, 0049 0 711.664.86.14 şi 0049 0 711.664.86.15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al consulatului: 0049 0 1716813450.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare
La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie de Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Vasile cel Mare, considerat „păzitorul de duhuri rele” și unul din cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, este prăznuit pe 1 ianuarie în calendarul ortodox. Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din calendar ortodox […]
Model de FELICITARE de ANUL NOU 2026. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
Modele de FELICITĂRI de ANUL NOU 2026. MESAJE de Anul Nou 2025 • URĂRI de Anul Nou 2026. ”La mulți ani” prin SMS de Revelion 2025-2026 Încă un an a trecut și a venit momentul să lăsăm în urmă toate grijile și supărările, și să pășim în noul an cu zâmbetul pe buze. De sărbători […]
Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică”
Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică” Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri, 31 decembrie 2025, în ajun de Anul Nou, că în 2026 „este esențial ca […]