Curier Județean

Peste 400 de elevi și profesori din Alba au învățat despre prevenirea violenței în unitățile de învățământ

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de elevi și profesori din Alba au învățat despre prevenirea violenței în unitățile de învățământ

În ultimele două săptămâni, au fost intensificate activitățile informativ-preventive, având ca principal obiectiv creșterea siguranței în unitățile de învățământ din județ.

Astfel, peste 400 de elevi din Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Teiuș, Ciugud, Ighiu și Vințu de Jos au participat la activitățile organizate de polițiști. Mai mult, profesorii și părinții au participat la ședințele organizate de polițiști, conștienți de faptul că siguranța tinerilor constituie o prioritate.

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și specialiștii Centrului de Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba Iulia au desfășurat acțiuni informativ – preventive în 9 unități de învățământ gimnazial și liceal din județul Alba.

Astfel, elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu” din Alba Iulia, ai Școlii Gimnaziale ,,Mihail Kogălniceanu” din Sebeș, ai Colegiului Național ,,Lucian Blaga” din Sebeș, ai Colegiului ,,Inochentie Micu Clain” din Blaj, ai Școlii Gimnaziale din Ciugud, ai Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” din Ighiu, ai Școlii Gimnaziale ,,Iuliu Maniu” din Vințu de Jos, ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia, ai Liceului Tehnologic ,,Dorin Pavel” din Alba Iulia și ai Liceului Teoretic din Teiuș, aflați pe drumul formării, au fost provocați la dezbateri care au vizat prevenirea violenței în unitățile de învățământ, prevenirea victimizării din infracțiuni informatice, a traficului și consumului de droguri precum și modalitățile de prevenire a victimizării prin bulliyng. Polițiștii, prin intermediul activităților demarate, au urmărit responsabilizarea tinerilor.

De asemenea, părinții și profesorii au participat la întâlnirile organizate de polițiști, asumându-și, cu devotament, rolul de promotori neobosiți ai siguranței în mediul școlar.

Obiectivul nostru, al tuturor, îl constituie asigurarea unui cadru educațional sigur. Părinți, profesori, instituții ale statului, toți suntem responsabili de siguranța copiilor noștri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

8 martie 2026 | Acces gratuit pentru doamne și domnișoare la Muzeul de Științe ale Naturii Aiud cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acces gratuit pentru doamne și domnișoare la Muzeul de Științe ale Naturii Aiud cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii De Ziua Internațională a Femeii, Muzeul de Științe Naturii din Aiud oferă acces gratuit tuturor doamnelor și domnișoarelor care îi vor trece pragul duminică, 8 martie 2026. Pe lângă vizitarea expoziției de bază, doamnele și domnișoarele […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la Lodroman: Arde aproximativ un hectar de vegetație uscată

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la Lodroman: Arde aproximativ un hectar de vegetație uscată Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit sâmbătă după-masa, în jurul orei 14.30, la Lodroman. Flăcările se întind pe aproximativ un hectar de teren. Citește și: ISU Alba: Avertisment asupra riscurilor arderii vegetației uscate. Recomandări pentru cetățeni Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui […]

Citește mai mult

Curier Județean

ISU Alba: Avertisment asupra riscurilor arderii vegetației uscate. Recomandări pentru cetățeni

Ioana Oprean

Publicat

în

ISU Alba: Avertisment asupra riscurilor arderii vegetației uscate. Recomandări pentru cetățeni ISU Alba trage un semnal de alarmă la început de primăvară: incendierea vegetației uscate este strict interzisă și poate duce la incendii care pot devenii în câteva momente tragedii care pun în pericol culturile agricole, locuințele și chiar viețile oamenilor. Având în vedere că […]

Citește mai mult