Peste 200 de copii din judeţul Alba şi-au demonstrat pregătirea în caz de calamitate
În week-end-ul trecut s-au desfăşurat la Alba Iulia concursurile cercurilor tehnico-aplicative ale elevilor cu tematică de prevenire şi stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor” şi de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. La concurs s-au prezentat peste 200 de elevi ai şcolilor generale şi liceelor din judeţul Alba, constituiţi în 32 de echipe (13 la secţiunea cu tematică de prevenire şi stingere a incendiilor şi 19 la secţiunea cu tematică de protecţie civilă). Copiii şi-au dovedit atât cunoştinţele teoretice cât şi abilităţile practice în desfăşurarea unor probe de îndemânare.
La concursul „Prietenii Pompierilor” au fost obţinute următoarele rezultate: a. Echipaje de băieţi sau mixte: locul I – Grupul Şcolar Agromontan „Ţara Moţilor” – Albac; locul II – Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” Abrud; locul III – Şcoala cu clasele I-VIII nr.2 Cugir; b. Echipaje de fete: locul I – Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” Abrud; locul II – Şcoala cu clasele I-VIII „Vasile Goldiş” Alba Iulia; locul III- Şcoala cu clasele I-VIII nr.2 Cugir.
Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa” a înregistrat următorul clasament: a. Echipaje ale claselor V-VIII: locul I – Şcoala generală cu cls.I-VIII „Lucian Blaga” Ocna Mureş; locul II – Şcoala generală cu cls.I-VIII „Petru Pavel Aron” Blaj; locul III – Şcoala generală cu cls.I-VIII Petreşti; b. Echipaje ale claselor IX-XI: locul I – Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş; locul II – Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia; locul III – Grupul Şcolar „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş.
Strădania elevilor a fost răsplătită de către Consiliul Judeţean Alba cu premii ce au constat în bani, cupe, diplome şi câte un pachet oferit de S.C. ALBALACT S.A. care a sponsorizat această activitate, ne-a informat subofiţerul de informare şi relaţii publice din cadrul ISU Alba, plt. Alina Bălaş.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]