Cultură Educație

Peste 200 de artişti din 9 ţări vor evolua pe scena din Aiud

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 21 – 24 iulie, municipiul Aiudul va fi gazda primului Festival Internaţional de Folclor, care va reuni peste 200 de artişti din 9 ţări europene, Italia, Rusia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Turcia şi România urmând să-şi prezinte cultura şi tradiţiile, prin intermediul ansamblurilor folclorice care vor susţine spectacole pe perioada celor 4 zile. Evenimentul este organizat de către Grill@Barbecue „La Janos”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Aiud, cu susţinerea Consiliului Judeţean Alba, fiind sponsorizat de Bergenbier, Pepsi şi Selgros.  Italia este prezentă la festivalul de la Aiud, datorită Centrului Cultural Italian „Giovanni Morando Visconti” Alba Iulia care a încheiat recent un parteneriat de colaborare pe teme culturale cu municipiul Aiud. Preşedintele Centrului Cultural Italian, Gianfranco Fraccarollo, a decis să se implice în evenimentul de săptămâna viitoare de la Aiud, astfel că a făcut posibilă prezenţa la festival a două grupuri folclorice italiene şi asigură editarea broşurii de promovare a evenimentului, care apare în limbile română, italiană şi engleză. Spectacolele ansamblurilor din Italia, Rusia, Bulgaria, Ungaria, Turcia şi Grecia vor fi încheiate în fiecare seară de către ansambluri româneşti: „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca, „Purtata” din Mediaş, ansamblul Centrului Cultural „Augustin Bena” din Alba Iulia şi „Doina Aiudului”. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult