Ştirea zilei

Peste 2.100 de fermieri din Munţii Apuseni riscă să nu primească subvenţii!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Potrivit Ordinului MADR nr. 20/26.01.2011 pentru aprobarea sistemului de sancţiuni pentru Măsurile 211 – Sprijin pentru zona montană defavorizată”, 212 – „Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană” şi 214 –  Plăţi de agromediu” din PNDR 2007-2013, lipsa caietului de agromediu pe anul în curs şi anii precedenţi, dar şi necompletarea sau prezentarea incompletă a acestuia atrag după sine sancţionarea fermierului, sancţionare care poate ajunge până la excluderea de la plată pe pachet sau măsură şi, în plus, returnarea tuturor sumelor primite în anii anteriori, a declarat Felicia Hondola, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Alba. Ea a precizat că în această situaţie s-ar putea afla peste 2.100 de fermieri din zona Munţilor Apuseni, în evidenţele APIA Alba fiind fermieri din localităţile cuprinse între oraşul Câmpeni şi comuna Meteş. Pe lângă faptul că aceştia riscă să nu primească subvenţii, ei ar putea fi obligaţi să returneze şi banii primiţi în anii anteriori de la APIA.
Potrivit actului normativ, fermierul trebuie să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agromediu (caietul de agromediu) pe o perioadă de 5  ani începând de la data la care a semnat angajamentul cu APIA. Toate înscrisurile trebuie actualizate ori de câte ori se realizează activităţi legate de angajamentul de agromediu asumat. Fermierul trebuie să păstreze acest caiet cu înregistrările făcute, pe toată perioada angajamentului, pentru toate campaniile începând cu anul în care s-a semnat angajamentul şi 3 ani după încheierea acestuia, iar în cazul unui control din partea APIA, dar şi a altor organisme de control abilitate, fermierul trebuie să-l prezinte inspectorilor pe teren. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult