Peste 100 de amenzi aplicate de polițiștii din Alba transportatorilor de persoane şi mărfuri
În perioada 23.07-29.07.2012, poliţiştii rutieri din judeţul Alba, au desfăşurat, în conformitate cu Planul de Operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa, TISPOL BUS & TRUCK, acţiuni ce au vizat verificarea vehiculelor destinate transportului rutier public de persoane şi mărfuri şi în vederea prevenirii accidentelor rutiere.
Pe perioada desfăşurării acestei acţiuni, conducătorilor de autocamionane, le-au fost aplicate 111 sancţiuni contravenţionale (5 – depăşire neregulamentară, 23 viteză neregulamentară, 21- neportul centurii de siguranţă, 7 – nerespectarea timpilor de odihnă, 10- lipsă documente, 6 – defecţiuni tehnice, 39 – alte abateri).
Au fost reţinute 5 permise de conducere, toate pentru depăşire neregulamentară, 6 certificate de înmatriculare şi a fost constatată o infracţiune la regimul rutier.
Conducătorilor de microbuze şi autobuze le-au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe (12), pentru viteză peste limita legală. Au fost reţinute 2 permise de conducere, (unu pentru viteză şi unu pentru conducere sub influenţa alcoolului) şi 10 certificate de înmatriculare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei
Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, lansarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor privind bonurile fiscale prin tehnologia blockchain (BF-CHAIN)”. Inițiativa presupune înregistrarea fiecărui bon emis de casele de marcat într-un registru electronic securizat, care nu poate fi modificat […]
Produsele Albalact, exportate în peste 20 de pieţe din Europa şi Orientul Mijlociu. Lactalis România are în plan investiţii de peste 10 milioane de euro în 2026
Produsele Albalact, exportate în peste 20 de pieţe din Europa şi Orientul Mijlociu. Lactalis România are în plan investiţii de peste 10 milioane de euro în 2026 Lactalis România, liderul pieţei de lactate din țara noastră, care are în portofoliu branduri precum Zuzu, Covalact şi LaDorna, are în plan investiţii care vor depăşi 10 milioane […]
Prețul carburanților ar putea ajunge la peste 10 lei pe litru. Președintele Asociației Energia Inteligentă: „România nu este în prima linie militară, dar este în prima linie a pieței globale”
Prețul carburanților ar putea ajunge la peste 10 pe litru. Președintele Asociației Energia Inteligentă: „România nu este în prima linie militară, dar este în prima linie a pieței globale” Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că prețul carburanților la pompă ar putea depăși 10 lei dacă petrolul ajunge la 90 de dolari pe baril […]