Ştirea zilei

Peste 10 milioane de lei pentru a scoate la asfalt un sat din Alba, situat pe un masiv de sare și bogat în izvoare cu apă sărată

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primăria Lopadea Nouă transmite că în aceste zile va începe procedura de selectare a constructorului care se va ocupa de modernizarea totală a drumului care leagă satul Ocnișoara de restul lumii.

Investiția în valoare de 10.443.451, 38 lei este menită a „scoate în lume” satul Ocnișoara, care, dată fiind starea deplorabilă a drumurilor, a rămas aproape izolat, accesul înspre și dinspre sat făcându-se foarte anevoios mai ales în perioadele ploioase. Din discuțiile avute cu edilul șef al comunei Lopadea Nouă, Marian Indreiu, am aflat că până în prezent cele două drumuri comunale care duc aproape de satul Ocnișoara au fost reparate și modernizate, acestea beneficiind la această oră de covoare asfaltice.

Este vorba despre o porțiune de câțiva kilometri care leagă localitatea Odverem de drumul comunal DC 14, drum care face legătura, prin intermediul drumului comunal DC 13, cu centrul de comună Lopadea Nouă prin satul Beța, și drumul comunal DC 15, care face legătura între satul Ciuguzel și prin DJ 107 E cu centrul de comună.

„Până în prezent am reușit să modernizăm și să asfaltăm toate celelalte drumuri comunale pe care le avem în administrare. Ne-a mai rămas doar drumul acesta, DC 14, și putem să spunem că rețeaua noastră de drumuri este pusă la punct. În această săptămână vom anunța licitația pentru alegerea constructorului. Suma este una mare, peste zece milioane de lei, iar lucrarea este destul de grea. Este vorba despre consolidări de mal, de construcția unor podețe, a rigolelor și a acceselor spre proprietăți și asfaltarea căii de rulare pe toată lungimea ei”, ne-a declarat Marian Indreiu.

Satul Ocnişoara, localitate componentă a comunei Lopadea Nouă, este de mai multă vreme în atenția administraţiei, care a încercat să-l facă uşor accesibil. Așa cum se poate deduce din numele satului, acesta este situat pe un masiv de sare și are pe teritoriul său izvoare de apă sărată folosită de localnici în conservarea alimentelor, dar și în scop curativ, apa sărată (fosfato-ioduroasă) putând fi folosită în tratarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor (reumatismale degenerative, articulare, post-traumatice) și pentru afecţiuni ginecologice, gastrointestinale şi hepato-biliare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu Mai multe persoane din comuna Poșaga s-au mobilizat și au reușit să renoveze o cămăruță pentru bunica Victoria, vârstnica […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel

Ioana Oprean

Publicat

în

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel Omul de afaceri Liviu Ispas Damaschin, proprietarul unei ferme de vaci din Alba, a fost condamnat, luni, 2 februarie 2026, la Tribunalul Alba, la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și fratele său de 9 ani și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârău

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un pârău. Căutare contracronometru a fratelui său, de 9 ani, care o însoțea Luni, 2 februarie 2026, în jurul orei 16:25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar […]

Citește mai mult