Pesta Porcină Africană, într-un județ vecin cu Alba. Unde a fost confirmat focarul
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor informează asupra faptului că în data de 31.10.2018, în baza buletinului de analiză emis de Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană, în județul Bihor, a fost confirmat un focar de PPA la nivelul unei exploatații nonprofesionale de suine din localitătea Șilindru, comuna Șimian, într-o gospodărie cu 20 capete porcine.
În cadrul măsurilor de combatere, pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificați toți porcii din gospodăria afectată și au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte și ucise.
Conform procedurilor, specialiștii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatației, impunerea de restricții de mișcare, efectuarea dezinfecţiei exploatației afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.
DSVSA Bihor solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
DSVSA Bihor reia apelul către toți cetățenii din zonele afectate, dar și din restul județului să anunțe fără întârziere fie medicul veterinar din localitate sau direct Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, fie autoritățile publice locale asupra oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte la porcii domestici sau sălbătici de care au cunoștință.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
DSVSA Bihor va informa periodic publicul din județ, cu privire la evoluția bolii, respectiv măsurile ce se impun în scopul combaterii acesteia.
Sursa Bihon.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]