Perspective sumbre! Populația României a ajuns sub 20 de milioane. Decese multe, nașteri puține
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, populaţia României a scăzut în ultimul an cu 0,4 procente, la 19,9 milioane de persoane. În aceste condiții, curios este faptul că la pe listele electorale pentru alegerile europarlamentare, desfășurate la sfârșitul lunii mai, erau înscrise peste 18,2 milioane de români cu drept de vot.
Astfel, potrivit datelor centralizate de INS, populaţia României a scăzut din cauza numărului de decese în creştere faţă de cel al naşterilor înregistrate.
Potrivit datelor publicate, aproape jumătate sunt bărbaţi, iar cea mai numeroasă categorie pe grupe de vârstă a populaţiei este cea cuprinsă între 25 şi 64 de ani, care depăşeşte 56 de procente. Datele prelucrate au luat în calcul persoanele cu reşedinţa obişnuită în România pentru cel puţin un an.
Potrivit unei cercetari referitoare la demografia Romaniei la orizontul anului 2060, se anticipeaza ca numarul populatiei Romaniei va continua sa scada pana in anul 2060 cu aproximativ 7,2 milioane persoane (in varianta cu migratie externa) sau cu aproximativ 6,9 milioane persoane (in varianta fara migratie externa).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]
Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern Numărul maxim de posturi la Instituția Prefectului – Județul Alba (Prefectura Alba) este de 36, Ministerul Afacerilor Interne demarând procedurile de punere în aplicare a prevederilor actui normativ ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026. În acest scop, a […]