Actualitate

Persoanele care nu mai locuiesc la adresa din buletin, obligate să anunțe serviciul de evidența populației. Ce amenzi riscă dacă nu o fac

Ioana Oprean

Publicat

în

Persoanele care nu mai locuiesc la adresa din buletin, obligate să anunțe serviciul de evidența populației. Ce amenzi riscă dacă nu o fac

O nouă propunere legislativă aflată pe masa Parlamentului prevede că persoanele fizice care nu mai locuiesc la adresa de reşedinţă stabilită vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la plecare, să notifice acest lucru la oricare serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor.

Totodată, propunerea prevede ca persoanele ce nu îndeplinesc aceste obligații să fie sancţionate cu amendă de la 75 lei la 150 lei.

Noul proiect modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

„Persoana fizică, care nu mai locuieşte la adresa la care şi-a stabilit reşedinţa, este obligată să notifice la oricare serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, despre încetarea valabilităţii menţiunii privind reşedinţa, în termen de 15 zile de Ia plecare.”, prevede actul normativ.
Obligații noi pentru cetățeni

Potrivit iniţiatorilor, „reglementările legale în vigoare conţin obligaţii pentru cetăţeni referitoare la schimbarea domiciliului, dar modul în care sunt formulate nu permite sancţionarea nerespectării acestora, iar în cazul stabilirii reşedinţei nici nu există instituite astfel de obligaţii.”

Propunerea legislativă mai prevede că persoanele care locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la mutare, să solicite la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei şi să ceară înscrierea în cartea de imobil.

Actuala legislație prevede ca persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate doar să ceară în acest termen înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă.
Noi obligații pentru persoanele care găzduiesc alte persoane

De asemenea, noul act normativ stipulează că persoanele care găzduiesc alte persoane care nu au înscrise în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv, după trecerea termenelor prevăzute, vor avea obligaţia de a anunţa Poliţia sau Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, cu excepţia cazurilor în care persoanele locuiesc în interesul serviciului sau în scop turistic.

În actuala legislație, această obligaţie este stabilită în cazul în care persoanele găzduiesc alte persoane, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile. Proiectul propune şi introducerea unor texte noi care prevăd că persoanele care găzduiesc alte persoane trebuie să declare faptul că spaţiul locativ îndeplineşte exigenţele minimale pentru locuinţe stabilite în Legea locuinţei nr. 114/1996 în privinţa numărul de persoane.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Venitul minim de incluziune 2026 | Cine îl poate primi și documentele necesare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Venitul minim de incluziune 2026 | Cine îl poate primi și documentele necesare Venitul minim de incluziune (VMI) rămâne și în 2026 un instrument important de sprijin pentru persoanele și familiile cu resurse financiare limitate. Venitul minim de incluziune reprezintă un beneficiu de asistență socială destinat persoanelor și familiilor aflate în dificultate, menit să asigure […]

Citește mai mult

Actualitate

Schimbări majore pentru jocurile de noroc din România: Majorare de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pentru jucători

Bogdan Ilea

Publicat

în

Schimbări majore pentru jocurile de noroc din România: Majorare de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pentru jucători Senatul a votat, luni, două inițiative legislative care aduc modificări Ordonanței de Urgență nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Proiectele prevăd noi reguli menite să sporească protecția tinerilor în fața riscurilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicuşor Dan: Numirea şefilor de servicii, o decizie comună a preşedintelui şi a Parlamentului. Când ar putea să se întâmple

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nicuşor Dan: Numirea şefilor de servicii, o decizie comună a preşedintelui şi a Parlamentului. Când ar putea să se întâmple Președintele Nicuşor Dan a declarat, marți, că numirea șefilor serviciilor de informații reprezintă o decizie care aparține atât șefului statului, cât și Parlamentului, iar procedura va fi declanșată în perioada următoare. El a subliniat că […]

Citește mai mult