Sport

Performanţa Ighiu – Transalpina Şugag 1-1 (1-1), în meci amical | Remiză amicală la debut, pentru Mihai Manea

Dan HENEGAR

Publicat

în

Performanţa Ighiu a disputat prima partidă de verificare sub comanda lui Mihai Manea și Raul Oargă la Cricău, scorul fiind egal 1-1 (1-1).

Scorul a fost deschis de Circov (31), unul dintre puținii supraviețuitori ai Ighiului din turul campionatului, iar golul oaspeților a fost marcat de Osogo (42, fază în care a fost implicat și Oprița).

A fost întîiul joc de verificare al ighienilor în acest al, la finele unei săptămâni în care s-au demarat pregătirile, după masiva mutare din „Arini”. Preluată de Armando Popescu, Performanța încearcă să recupereze timpul pierdut și să se reorganizeze din mers din toate punctele de vedere

Efectivul Performanței: Dr. Pop – D. Marginean, Potopea, Iclanzan, G. Toma – Oniche, Trifa – Oprița, Circov, Fetița –  Cl. Oara, au mai intrat Bănică, I. Grozav, P. Muntean, S. Turuș, Cr. Păcurar, M. Cristea, absenți, din diverse motive Ov. Turuș, Buda, Coltor și Cornea (nemotivat)

Pentru Transalpina au evoluat: E. Lazăr – A. Breaz, C. Oltean, Cutean, R. Bîrză – Puia, Petrescu (în probe de la Sibiu) – M. Domșa, A. Lăcătuș, P. Lazăr – Osogo. Antrenor Ioan Marcu. Absenți Goangă, Cristurean, Șufană, Postei, N. Pop. Formația din Șugag mai are mâine un meci amical, la Teiuș, cu Voința Stremț.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]

Citește mai mult

Sport

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]

Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]

Citește mai mult