Performanţa Ighiu, „lumini şi umbre” la debutul în Liga a 3-a | Trupa lui Himcinschi, în dificultate pe „Cetate”
Performanţa Ighiu, cea mai proaspătă divizionară terţă din Alba a strâns 4 puncte după primele trei jocuri din Seria a 4-a a Ligii a 3-a. Trupa lui Himcinschi nu s-a regăsit însă la întâlnirile de pe teren propriu, la Alba Iulia, pe „Cetate”, unde a reuşit doar o remiză, în meciul inaugural cu Pandurii Tg. Jiu 2.
*Lovituri la aceeaşi poartă
Dacă în confruntarea de debut, la aceeaşi poartă, dinspre tabelă, ighienii au fost egalaţi în minutul 88, în runda a 3-a, tot la respectivele buturi, Bălaş (altfel golgheterul echipei, cu două din cele 3 goluri înscrise de Performanţa) a irosit în finalul jocului cu Naţional Sebiş, o lovitură de pedeapsă (şut peste transversală) şi şansa unei remize! „Sunt mai multe cauze ce au dus la acest palmares nedorit pe teren propriu, dar n-aş vrea să cred că este o problemă majoră abordarea jocurilor de acasă. M-a dezamăgit prestaţia din întâlnirea cu Naţional Sebiş, dar în acelaşi timp sunt convins că la următoarea partidă pe «Cetate» vom arăta altfel”, a spus antrenorul Adorian Himcinschi, care de ieri are un nou junior la dispoziţie, Robert Nicola (AFC Unirea 1924 Alba Iulia).
*Profil de deplasare
Pentru Performanţa urmează două întâlniri externe, cu Minerul Motru şi CS Ineu, oficialii trupei din Ighiu susţinând că echipa se exprimă mult mai bine pe terenuri străine, mărturie fiind victoria de la Hunedoara, o adevărată „bombă” în serie. „Calităţile jucătorilor noştri se pretează la disputele din deplasare, suntem o echipă ce putem profita de spaţii. Dacă ne referim la celelalte formaţii nou-promovate, putem spune că cele 4 puncte strânsă reprezintă un bilanţ acceptabil. Însă dacă ne raportăm la ceea ce ne dorim, cu siguranţă este loc de mai bine. Să nu uităm că activăm într-o serie imprevizibilă, echilibrată, în care oricine poate încurca pe oricine”, a încheiat ex-uniristul. Fotbalistic vorbind, Ighiul a trăit în 2015 cea mai prolifică perioadă din istorie, cu o promovare în Liga a 3-a, plus o triplă pe plan judeţean: campionatul Ligii a IV-a, Cupa României, faza judeţeană şi Supercupa AJF Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17
Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]
Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13
Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13, minivolei feminin Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, reprezentantele Albei, s-au calificat în turneul semifinal II al campionatului Under 13, minivolei feminin, ajungând între primele 16 echipe din țară la cea mai mic nivel competițional. Citește […]
FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia
Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]