Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Pensionarea pe caz de boală: Procedură și acte necesare. Bolile pentru care poți ieși la pensie

Ziarul Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Pensionarea pe caz de boală: Procedură și acte necesare. Bolile pentru care poți ieși la pensie

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Anual, mii de români se pensionează pe caz de boală. Există multe afecţiuni pentru care o persoană cu probleme de sănătate poate să solicite pensionarea pe caz de boală, în ciuda birocraţiei stufoase.

Citește și: Punctul de pensie 2024: Ce valoare are, cu cât crește și cum se calculează

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Pensionarea pe caz de boală presupune că o persoană îşi încheie activitatea profesională în urma unei afecţiuni medicale. Iată care sunt bolile care permit pensionarea pe caz de boală, în funcţie de gradul de severitate şi în urma unei evaluări medicale, dar şi care sunt criteriile de eligibilitate pentru un astfel de tip de pensionare.

Ce înseamnă pensionarea pe caz de boală

Pensionarea pe caz de boalase produce atunci când o persoană îşi încheie activitatea profesională din cauza unei afecţiuni medicale care îi limitează sau îi anulează capacitatea de a munci. În unele cazuri, pensionarea pe caz de boală este ultima soluţie pentru persoanele care se confruntă cu probleme serioase de sănătate.

Bolile pentru care se acordă pensie pe caz de boală

Pensia de invaliditate/boală se poate acorda în cazul afecţiunilor care reduc la cel puţin jumătate capacitatea de muncă a unei persoane. Poate fi vorba despre SIDA, neoplazii (tumori, boli de sânge), afecţiuni psihice (schizofrenie, tulburări de memorie sau de personalitate), afecţiuni apărută în urma unor accidente de muncă.

În general, pentru a fi pensionat pe caz de boală, solicitantul, indiferent dacă este bărbat sau femeie, trebuie să fi cotizat la stat cel puţin 15 ani, atât în ceea ce priveşte contribuţia la pensie cât şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Pentru persoanele care nu îndeplinesc criteriul legat de vechimea minimă de 15 ani, cazurile sunt evaluate fiecare în parte pentru a se stabili dacă solicitantul primeşte sau nu remuneraţia.

Vorbim inclusiv despre persoanele care şi-au pierdut un membru, în urma unui accident de muncă, a vederii sau a auzului. Se poate ajunge la pensionare pe caz de boală chiar şi în cazul apariţiei anumitor tumori sau a unei eventuale boli de sânge.

Cine poate cere pensionarea pe caz de boală psihică

Din păcate, în ultimul deceniu au apărut cifre care arată că tot mai mulţi români solicită pensionarea pe caz de boală în baza unei boli psihice. Vorbim mai ales despre tulburări ale memoriei sau ale personalităţii.

Totuşi, trebuie precizat că cei care solicită pensionarea pe caz de boală în baza unei boli psihice ajung să facă obiectul unei anchete efectuate de o comisie de specialitate înainte de a obţine un verdict.

Acte necesare la dosarul de pensionare

De obicei în România, şi când se vorbeşte despre o solicitare de pensionare pe caz de boală avem de a face cu o birocraţie stufoasă. Pe lângă cererea tip, prin intermediul căreia se solicită pensionarea pe caz de boală, vorbim despre acte care să ateste identitatea, respectiv cartea de identitate şi certificatul de naştere.

Continuăm cu carnetul de muncă, carnetul de muncă pentru membrii CAP, acte privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, actele de stare civilă, livretul militar, diplomă de absolvire a învăţământului universitar, adeverinţă din care să rezulte perioada studiilor, adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent, adeverinţă privind condiţiile de muncă deosebite sau speciale, etc.

Şi, ca să fiţi pregătiţi pentru orice, se recomandă să aveţi şi copii după actele respective, chiar dacă acestea nu sunt solicitate.

Procedura de pensionare pe caz de boală în România

În principiu, pentru a obţine pensionarea pe caz de boală, primul pas pe care trebuie să-l faceţi este să depuneţi o cerere la Casa Judeţeană de Pensii sau la Casa Naţională de Pensii. Evident, cererea respectivă ar urma să fie însoţită de mai multe documente care să ateste starea de fapt.

Mai departe, autorităţile ar trebui să stabilească o comisie care să verifice dacă documentele respective sunt veridice şi suficiente şi dacă, într-adevăr, se impune ca solicitantul să fie pensionat pe caz de boală.

Dosarul se depune la Casa de Pensii

Dosarul cu documentele prin care se solicită pensionarea pe caz de boală se depune, în mod normal, la Casa Judeţeană de Pensii sau la Casa Naţională de Pensii. Mai departe, totul depinde de o comisie întocmită de autorităţi, comisie
condusă de un medic specialist în boala pentru care se solicită pensionarea.

Există posibilitatea ca, în funcţie de dizabilitatea pentru care se solicită pensionarea pe caz de boală, medicul expert să nu fie de acord cu pensionarea pe caz de boală şi să acorde încă un răgaz pentru recuperarea persoanei, respectiv pentru prelungirea unui eventual concediu medical.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alertă METEO | Vortex polar peste România: Specialiștii anunță viscol, ger, furtuni de zăpădă și ninsori abundente în Europa

Bera Larisa

Published

on

Alertă METEO | Vortex polar peste România: Specialiștii anunță viscol, ger, furtuni de zăpădă și ninsori abundente în Europa Vremea se schimbă radical în Europa. Meteorologii au anunțat fenomene meteo extreme, precum ninsori abundente, viscol și ploi. Vortexul polar se îndreaptă spre România. O depresiune superioară extinsă va apărea deasupra Europei, din cauza intruziunii de […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea