Ştirea zilei

Pensionare anticipată 2023: Încă 2 localități din Alba introduse în lista zonelor unde locuitorii se pot PENSIONA mai DEVREME cu doi ani, fără penalizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionare anticipată 2023: Încă 2 localități din Alba introduse în lista zonelor unde locuitorii se pot PENSIONA mai DEVREME cu doi ani, fără penalizare

Creşte numărul celor care pot ieşi la pensie mai devreme cu doi ani, fără penalizare. Camera Deputaţilor a adoptat, marți 13 iunie, în calitate de for decizional, propunerea legislativă prin care este extins numărul persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă, din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a altor minereuri. Este vorba despre cei care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia.

Citește și: Pensii 2023 | Pensia anticipată: Care sunt actele necesare pentru dosarul de pensionare

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 în vederea reducerii vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia, prin extinderea numărului de localităţi.

Astfel, propunerea legislativă introduce localităţile Bistra, Sălciua din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Comăneşti din judeţul Bacău, Codlea din judeţul Braşov şi Giurgiu din judeţul Giurgiu în lista zonelor pentru care locuitorii acestora pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.

„Beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor”, mai arată proiectul de lege adoptat, marţi, de către deputaţi.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult