Pensie cadre militare: La ce vârstă și câți ani trebuie să fi muncit pentru stat până a ieși la pensie
Pensie cadre militare: La ce vârstă și câți ani trebuie să fi muncit pentru stat până a ieși la pensie
De un sistem propriu, care se bazează pe vechime în serviciu și pe vârsta standard de pensionare, dar și pe particularitățile profesiei, care include activități desfășurate adesea în condiții grele sau riscante au parte cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statul special.
Legea actuală stabilește trei tipuri principale de pensii de serviciu: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată și pensia anticipată parțială. Acordarea fiecăreia depinde de situația profesională a militarului și de numărul de ani lucrați efectiv.

Pensia pentru limită de vârstă se acordă cadrelor militare care îndeplinesc două condiții esențiale: să fi atins vârsta standard de pensionare și să aibă cel puțin 25 de ani de vechime efectivă, dintre care minimum 15 ani în serviciu.
Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, însă aceasta crește treptat, conform calendarului stabilit de lege.
Există și posibilitatea pensionării înainte de termen. Militarii pot solicita pensia anticipată dacă au aceeași vechime necesară pentru pensia standard, dar vârsta este cu 5 ani mai mică decât cea standard.
Această opțiune se aplică în cazul trecerii în rezervă din motive de reorganizare sau din cauza unei inaptitudini medicale stabilite oficial. Pensia anticipată parțială se adresează celor cu cel puțin 20 de ani de vechime totală, dintre care minimum 10 ani în serviciu.
Condițiile de acordare sunt similare celor pentru pensia anticipată, iar calculul se face în funcție de anii efectiv lucrați în serviciu, la care se adaugă sporurile prevăzute de lege. La atingerea vârstei standard, această pensie se transformă automat în pensie pentru limită de vârstă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână
Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână Ninge joi noaptea pe Transfăgărășan, în zona înaltă a județului Argeș. Drumarii acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe DN7C, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București. Vremea se menţine […]
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026 Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, prelungirea cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026, a reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard, în urma celei mai recente evaluări bilunare prevăzute de […]
Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026 Industria prelucrătoare trage în jos producția industrială a României, cu un declin de 4,4% în perioada ianuarie–august. În august, scăderea lunară a ajuns la 12,6% pe serie brută, deși datele ajustate sezonier indică o revenire modestă. Producția industrială a României […]
