Pedepse mai mari, până la închisoare pe viață, pentru violuri și abuzuri sexuale. PROIECT la Senat
Un proiect legislativ depus la Senat prevede înăsprirea pedepselor pentru viol și abuzuri sexuale – de la 10 ani la închisoare pe viață, în cazurile urmate de moartea victimei.
Inițiatorul proiectului de act normativ pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal propune majorarea pedepselor în cazurile de infracțiuni sexuale, care au luat o amploare extrem de mare în ultimii ani, mai ales că noul Cod penal, intrat în vigoare în 2014, prevede pedepse mai blânde ca vechile acte normative, în cazul acestor infracțuni.
“Conform datelor Poliției Române, la fiecare 4 ore are loc un viol. De fapt, numărul de infracțiuni reale comise este mult mai mare decât cele raportate, pentru că victim alegea adesea să nu depună plângere, ori procurorii nu formulează întotdeauna o acuzație, pentru că nu întotdeauna există probele necesare pentru a dovedi afirmațiile victimei”, susține parlamentarul în expunerea de motive, motivând, astfel, de ce este necesară o înăsprire a acestor pedepse.
Pedepsele pentru infracțiunile de viol și agresiune sexuală devin astfel, în propunerea legislativă, similare cu cele pentru crimă.
Codul Penal, art. 218 – alin. (1), (3) și (4) vor avea următorul cuprins:
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a/și exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
* În acest moment, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani.
(3) Pedeapsa este detențiune pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
- a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
- b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
- c) victima nu a împlinit 16 ani;
- d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
- e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
- f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
* În acest moment, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detențiune pe viață și interzicerea exercitării unor drepturi.
* În acest moment, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani.
Inițiativa legislativă va fi supusă la vot mai întâi la Senat, unde se află în dezbatere publică, apoi în plenul Camerei Deputaților, care va da votul final.
sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole. „Da, e vorba de un supliment important, […]