Actualitate

Pedepse mai aspre pentru cei care nu plătesc pensia de întreținere: Neplata, timp de 3 luni, îi poate duce la închisoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pedepse mai aspre pentru cei care nu plătesc pensia de întreținere: Neplata, timp de 3 luni, îi poate duce la închisoare

Proiectul legislativ care prevede pedepse mai aspre pentru cei care nu plătesc, timp de trei luni, pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească sau notarială, a fost adoptat în cursul zilei de marți, pe 24 octombrie, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Proiectul de lege reglementează modificarea articolului 378 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării neplăţii, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite prin act notarial, în vederea punerii actului normativ în acord cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 09.06.2023.

Astfel, săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a „neplăţii, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească sau notarială se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Potrivit articolului 378 din Codul Penal, „(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege; c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Așadar, în forma actuală a Codului Penal era vorba doar despre pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, iar propunerea legislativă adoptată de către deputaţi introduce şi prevederea ca pensia de întreţinere să fie stabilită notarial, iar incriminarea neplăţii acestei pensii, timp de 3 luni, să poată fi făcută pentru ambele căi stabilite ori pe cale judecătorească ori notarial.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul, iar astfel legea merge la promulgare.

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Primă de stabilitate de până la 27.000 lei pentru tinerii din România aflați la primul loc de muncă

Ioana Oprean

Publicat

în

Primă de stabilitate de până la 27.000 lei pentru tinerii din România aflați la primul loc de muncă Guvernul a aprobat, joi, 5 martie 2026, o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj, care introduce o primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii care nu sunt […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste 30 de medicamente noi gratuite şi compensate. Guvernul a actualizat lista: ,,Oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament”

Bogdan Ilea

Publicat

în

33 de medicamente noi gratuite şi compensate. Guvernul a actualizat lista: ,,Oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament” Guvernul a actualizat joi lista de medicamente gratuite și compensate. În total, 33 de medicamente noi au fost incluse pe listă, iar pentru alte 19 […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețul gazului, reglementat la cel mult 0,31 lei per kilowatt în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Guvernul a adoptat OUG

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul gazului, reglementat la cel mult 0,31 lei per kilowatt în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Guvernul a adoptat OUG Guvernul a adoptat în ședința de joi, 5 martie 2026, ordonanța de urgență prin care reglementează prețul la gaze de la 1 aprilie 2026 până la 31 martie 2027, pentru a proteja […]

Citește mai mult