Pe autostrada Sebeș-Turda, lotul 2, situație disperată pentru 2 familii: Statul Român le bagă drumul sub geam, dar nu vrea să-i exproprieze decât parţial
Situația disperată a două familii care au case pe traseul lotului 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda: Statul Român le bagă drumul sub geam, dar nu vrea să-i exproprieze decât parţial.
Două familii care au case și terenuri agricole la kilometrul 40 al Autostrăzii Sebeș – Turda, adică la ultimul kilometru al lotului 2, în zona Sîncrai – Aiud, nu mai au liniște nici la propriu, nici la figurat. Abia s-au împăcat cu ideea că trebuie să-și părăsească locuințele relativ nou construite după ani de muncă în străinătate, că altă veste recentă vine să le tulbure sărbătorile de iarnă: au aflat din surse oficiale ale CNAIR (fără însă să aibă încă ceva scris) că Statul le va expropria doar o parte din curți, lăsându-i apoi să trăiască cu autostrada la fereastră.
Mai mult decât atât, oamenii au fost informați că în acte figurează că vor fi expropriați și despăgubiți pentru ”teren agricol”, și nicidecum pentru ”curți, gard, dependințe” așa cum este situația în realitate. Asta deși în 2016 au fost informați că vor fi expropriați total.
”În august 2016 am fost informat printr-o adresă de către CNAIR că proprietatea mea a fost încadrată pe traseul autostrăzii și că voi fi despăgubit în totalitate, atât pentru casă, cât și pentru curte. Și părinții mei, care locuiesc în apropiere, au fost informați că vor fi expropriați parțial, însă și în cazul lor exproprierea cuprindea casa și curtea,
cu excepția unor terenuri, proprietatea lor fiind mai mare.
Am acceptat situația și eu însumi am făcut o cerere de expropriere pe care am transmis-o la CNAIR în 2016. Nu am mai primit nicio veste până de curând, când am discutat cu mai mulți oficiali din cadrul Companiei, inclusiv cu doamna Raluca Simionescu, șefa Departamentului exproprieri din CNAIR și am fost informat verbal că pe lista exproprierilor suplimentare, listă ce va fi aprobată prin hotărâre de guvern cel mai probabil în ianuarie 2018, figurez doar cu o bucată de pământ agricol în suprafață de 84 de metri pătrați.
Mi s-a spus că la ei în acte nu mai apare casă, curte, gard, garaj, doar o bucată de teren agricol, în condițiile în care cei 84 de metri pătrați la care se face referire se regăsesc în curtea casei mele, suprafața fiind pavată și împrejmuită cu gard. Pe această suprafață urmează să se construiască un taluz al autostrăzii.
Dacă se vor respecta planurile, taluzul înalt de 5,20 metri ar ajunge la câțiva metri de fereastra casei mele. Ar fi imposibil ca cineva să poată trăi în asemenea condiții. Ca să nu mai spun că, între timp, prin curtea mea, dar și a părinților mei, ar urma să se amenajeze un drum provizoriu care mie mi-ar trece chiar pe sub geam și mi-ar bloca intrarea în curte, iar părinților mei intrarea în garaj”, a povestit cu disperare Ciprian Sandu Bogdan, proprietarul uneia dintre case.
Mai mult, familia Bogan își vede amenințată și sursa de venit: ”Decizia de expropriere parțială îmi va distruge și afacerea agricolă pe care o am împreună cu familia, o plantație de aluni în suprafață de 6,045 ha, deoarece va face imposibil accesul camioanelor la hala de producție și depozitare construită în curtea casei mele”, a mai precizat bărbatul.
Deocamdată, cele două familii nu pot întreprinde nicio acțiune în instanță, până la publicarea Hotărârii de Guvern cu exproprierile suplimentare, care va fi dată cel mai probabil în ianuarie 2018. Nu vor avea însă liniște și nu se vor putea bucura de sărbători așa cum se cuvine fără a avea vreo vină, poate doar cea de a se fi născut în România!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT pe autostrada A1, în Alba: Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș – Sibiu
ACCIDENT pe autostrada A1, în Alba: Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș – Sibiu Un accident rutier a avut joi noaptea, în jurul orei 22.00, pe autostrada A1. Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit pe sensul de mers Sebeș-Sibiu. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice […]
VIDEO | Taxe și impozite pe locuințe mult mai mari la Sebeș în 2026. Creșteri de până la 70–80% față de anul trecut: ,,Toate merg din ce în ce mai prost”
Taxe și impozite pe locuințe mult mai mari la Sebeș în 2026. Creșteri de până la 70–80% față de anul trecut: ,,Toate merg din ce în ce mai prost” Locuitorii din Sebeș pot achita, începând de astăzi, 15 ianuarie 2026, taxele și impozitele aferente locuințelor. Mulți dintre contribuabili constată însă creșteri semnificative, sumele fiind cu […]
FOTO | ALERTĂ în Alba: Adolescentă de 14 ani, din Zlatna, dată DISPĂRUTĂ de familie: A plecat de acasă și nu a mai revenit
ALERTĂ în Alba: Adolescentă de 14 ani, din Zlatna, dată DISPĂRUTĂ de familie: A plecat de acasă și nu a mai revenit O adolescentă de 14 ani, din Zlatna, este dată dispărută de familie după ce a plecat de acasă astăzi și nu a mai revenit la domiciliu. Polițiștii din Alba caută o minoră care […]