Sport

Paul Păcurar a stat o zi la Metalurgistul Cugir! *Potopea va intra în cantonament centralizat sub Drăgana

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir - CNS Deva32Aşteptat de la reluarea pregătirilor sub Drăgana, mijlocaşul Paul Păcurar (22 ani), fost coleg la Şcoala de Fotbal „Ardealul” cu internaţionalii Maxim şi Chiricheş, s-a prezentat ieri la antrenamentele conduse de Marius Opric, dar n-a stat decât o zi. Fost la FC Botoşani şi în tur la Şoimii Pâncota, fotbalistul albaiulian a fost testat în această perioadă de Ionuţ Chirilă la prim-divizionara Concordia Chiajna, fiind liber de contract. Însă negocierile purtate nu s-au dovedit fructuoase, pretenţiile jucătorului fiind mult prea ridicate! Divizionara terţă din Cugir va începe cantonamentul centralizat în localitate vineri, 31 ianuarie, urmând ca până la finele stagiului să mai susţină încă două partide de verificare, duminică, 2 februarie cu ASC Pianu, respectiv în 8 februarie cu CNS Deva, ambele pe teren propriu. „Am preferat această soluţie mai convenabilă, întrucât iarna este mai blândă la noi, în plus avem la dispoziţie terenuri la antrenament şi sală de forţă, fără a ne deplasa prea mult”, a apreciat vicepreşedintele Daniel Popa.

*Pleacă Oniga, vine Potopea

Gruparea de sub Drăgana a rezolvat înregimentarea portarului Gurincu şi a mijlocaşului Iul. Cristea, care au fost împrumutaţi pentru un sezon şi jumătate de la Gaz Metan Mediaş, cu posibilitatea ca „găzarii” să-i solicite când au nevoie. Efectivul cugirean suportă în continuare modificări, după ce apărătorul Ov. Oniga a anunţat că renunţă la fotbal şi merge în Germania la muncă. În consecinţă, oficialii Metalurgistului s-au orientat spre o Metalurgistul Cugir - CNS Deva65pistă mai veche, fundaşul unirist Adrian Potopea (23 ani), ce a părăsit recent Metalul Reşiţa (la fel ca şi Cl. Oara). „Negociem, discuţiile sunt avansate, ne-am înţeles”, a declarat preşedintele Ciprian Pahone. Performanţa Alba Iulia a propus un schimb Frenţiu – Oniche, însă despărţirea de Ov. Oniga a complicat situaţia fotbaliştilor sub 21 de ani din lotul metalurgiştilor. „Mi l-aş dori pe Păcurar, cu care am lucrat şi la FC Hunedoara, rămâne să se înţeleagă cu conducătorii. Potopea reprezintă o soluţie defensivă. În privinţa lui Oniche rămâne să stabilim zilele următoare, pentru că plecarea lui Oniga ne lasă oarecum descoperiţi”, a punctat antrenorul Marius Opric. În plus, şi Iovănescu acuză anumite probleme medicale la maxilar şi va fi indisponibil o perioadă îndelungată de timp. Comparativ cu turul, conjudeţenii au pierdut 3 fotbalişti „sub 21 de ani”: D. Lupşan (Arieşul Turda), Ispas (FC Braşov) şi Ov. Oniga (a renunţat), variantele la îndemână la acest capitol fiind Tiut, Tăban, Al. Man, Oniche, Iul. Cristea (Gaz Metan) şi Frenţiu (Performanţa, ce aparţine la finele sezonului de Unirea Alba Iulia).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri

Ioana Oprean

Publicat

în

LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri Victorii în deplasare, la Sibiu, în fața echipelor clubului ACS Alma, pentru grupele U19 și U17 de la LPS Sebeș, duminică, 22 martie 2026, în campionatele naționale la care participă.  Grupa de U19 s-a impus fără […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe: „Felicitări tuturor! Mulțumim părinților pentru susținere!”

Ioana Oprean

Publicat

în

CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin Speranțe. În urma turneului semifinal organizat la Zalău echipa pregătită de Alexandru Man s a calificat de pe locul 2 la turneul final. Rezultatele de la Zalău au fost o victorie 3-0 in fata echipei […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită” Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu a declarat, luni, 23 martie 2026 că a trecut mult timp de când echipa națională a României nu a mai participat la o ediție a Cupei Mondiale și a menționat că el și […]

Citește mai mult