Patronul unei firme din Cluj, trimis în judecată de DNA Alba pentru o fraudă de peste 8 milioane de lei în construcția unei hidrocentrale de la Cugir
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Feur Tudor Simion, reprezentant al unei societăți comerciale din Cluj-Napoca, pentru săvârșirea unor infracțiuni care au avut ca finalitate o fraudă de peste 8 milioane de lei din fonduri europene.
Bărbatul este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Potrivit DNA, în cursul anului 2011, inculpatul Feur Tudor Simion, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, participantă la licitația pentru atribuirea unui contract ce privea un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, a folosit în cadrul documentației de calificare trei documente false dovedind, contrar adevărului, că societatea sa are experiența necesară executării acelui gen de lucrări. Două dintre aceste formulare au fost semnate de administratorul unei alte firme, la instigarea inculpatului Feur Tudor Simion.
Ca urmare a acestor demersuri, la data de 04 iulie 2011, între societatea reprezentată de inculpatul Feur Tudor Simion și firma beneficiară a finanțării nerambursabile a fost încheiat contractul de achiziție lucrări având ca obiect realizarea obiectivului „Amenajare hidroenergetică Râul Mic, localitatea Cugir”. Ulterior la data de 14.05.2013, societatea beneficiară, fără vinovăție, a depus la Ministerul Energiei – Organismul Intermediar pentru Energie cererea de rambursare și documentele justificative privind câștigarea licitației de către firma reprezentată de inculpatul Feur Tudor Simion, cu consecința aprobării la plată a 8.272.473 lei, sumă cu care această instituție s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului. Firma în cauză este Space Group SRL Cluj-Napoca. Inculpatul beneficiază, până la pronunțarea unei sentințe definitive, de prezumția de nevinovăție. Dosarul a fost înregistrat la tribunalul Alba în 20 iunie 2017.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Protest inedit al șoferilor STP Alba Iulia: Au făcut chetă pentru carburant și vor plimba gratuit astăzi copiii cu autobuzul etajat. „Vom protesta făcând o bucurie celor mici”
Protest inedit al șoferilor STP Alba Iulia: Au făcut chetă pentru carburant și vor plimba gratuit astăzi copiii cu autobuzul etajat. „Vom protesta făcând o bucurie celor mici” Șoferii STP Alba Iulia continuă protestele într-un mod pașnic și inedit. După ce marți, 28 iulie, au atras atenția asupra situației lor printr-o plimbare cu autobuzul etajat […]
Orașul Teiuș ar putea fi legat de municipiul Alba Iulia printr-un tren metropolitan Noul Plan Urbanistic General (PUG) al orașului Teiuș propune analizarea realizării unei legături feroviare metropolitane cu Alba Iulia, într-un proiect care, dacă va deveni realitate, ar putea transforma orașul dintr-un simplu nod feroviar într-un pol regional de mobilitate. Propunerea apare în Raportul […]
Din Ciugud, direct la Medicină în Timișoara! La doar 19 ani, Vlad-Andrei Varvara a obținut o medie impresionantă la unul dintre cele mai grele examene din România: ,,Mi-am îndeplinit visul!”
Din Ciugud, direct la Medicină în Timișoara! La doar 19 ani, Vlad-Andrei Varvara a obținut o medie impresionantă la unul dintre cele mai grele examene din România: ,,Mi-am îndeplinit visul!” Munca, ambiția și perseverența i-au adus rezultatul la care a visat ani la rând. Vlad-Andrei Varvara, un tânăr de 19 ani din comuna Ciugud, județul […]








