Actualitate

Patronatul Naţional Român propune: trecerea la salariul minim pe oră şi pauză de masă obligatorie de o oră pentru toți angajații

Mondoc Adriana

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Patronatul Naţional Român propune Guvernului trecerea la salariul minim pe oră, pentru toţi angajaţii, pauză de masă obligatorie de o oră şi posibilitatea ca angajatorii să poată plăti salariaţilor o primă de până la 500 de lei fără a fi impozitată, informează PNR conform Agerpres.

Conform sursei citate, reprezentanţi ai Patronatului Naţional Român din toată ţara, ministrul Finanţelor Publice – Eugen Teodorovici, şi inspectorul general la Inspecţia Muncii, Dantes Bratu, au participat sâmbătă la Conferinţa Naţională a PNR cu tema „România economică şi socială în 2030 – Rolul patronatelor, măsuri şi soluţii”.

„Urmare a discuţiilor şi analizelor, din cadrul conferinţei naţionale, Patronatul Naţional Român propune Guvernului României următoarele soluţii: trecerea la salariul minim pe oră împreună cu normarea muncii, atât la salariaţii din sectorul bugetar cât şi la salariaţii din sectorul privat; pauza de masă obligatorie cu durata de 1 oră pentru toţi salariaţii din România; acordarea pentru o perioadă de 2 ani a posibilităţii ca angajatorii să poată să plătească salariaţilor o primă de până la 500 lei fără a fi impozitată. De asemenea, propune patronatelor din România şi sindicatelor reprezentative la nivel naţional şi partidelor parlamentare un proiect de ţară ca în 2030 – România să devină a 5-a putere economică şi socială a Europei”, se menţionează în comunicat.

Sursa:economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CONCEDIERI în primării. Ilie Bolojan: „Ar trebui să avem o reducere de aproximativ 13.000-14.000 de posturi ocupate efectiv”

Ioana Oprean

Publicat

în

CONCEDIERI în primării. Ilie Bolojan: „Ar trebui să avem o reducere de aproximativ 13.000-14.000 de posturi ocupate efectiv” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 26 martie 2026 că, în luna aprilie 2026, fiecare primărie din România care are un număr de angajaţi peste noua limită stabilită va trebui să facă o reducere de personal. „În […]

Citește mai mult

Actualitate

Codul rutier 2026 | Modificări extrem de importante pentru șoferi care intră în vigoare vineri, 27 martie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Modificări extrem de importante pentru șoferi care intră în vigoare vineri, 27 martie 2026 La data de 25 februarie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Crește vârsta de pensionare în România? Anunțul de ultimă oră al ministrului Muncii

Ioana Oprean

Publicat

în

Crește vârsta de pensionare în România? Anunțul de ultimă oră al ministrului Muncii Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, joi, 26 martie 2026 că la nivelul ministerului pe care îl conduce nu există niciun proiect pentru a creşte vârsta de pensionare.  „Nu avem nicio discuţie, nicio înţelegere, niciun agreement, niciun proiect pentru a creşte vârsta […]

Citește mai mult