Pastilele de supt din magazine, adevărate bombe cu E-uri: Ce nu menționează etichetele acestora
Pastilele de supt din magazine, adevărate bombe cu E-uri: Ce nu menționează etichetele acestora
Pastilele de supt conţin până la 6 E-uri, iar pe aproape 70% din etichete nu este menţionată cantitatea de zahăr, conform unui studiu realizat de InfoCons.
Potrivit sursei citate, toate pastilele ale căror etichete au fost supuse ” radiografiei ” conţin E-uri, într-o mai mică sau mai mare măsură. Astfel, numărul minim de E-uri descoperit pentru acest tip de produse este 1, în timp ce numărul maxim descoperit este 6, arată cercetarea, care are la bază informaţiile ce se regăsesc pe etichetele produselor tip comprimate de supt.
„Pe aproape 70% din etichete nu este menţionată cantitatea de zahăr! În urma efectuării studiului, s-a constat faptul că zahărul apare menţionat pe majoritatea etichetelor, însă pe aproape 70% din etichete nu este menţionată şi cantitatea”, susţin autorii studiului.
Potrivit InfoCons, zahărul din pastilele de supt se încadrează pe o scală între 0 şi 1,5 g per pastilă, în timp ce îndulcitorul este regăsit într-o cantitate încadrată între 0 şi 1,1 g.
„Cantitatea zilnică de zahăr recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 25 g/zi. În momentul administrării pastilelor de supt , trebuie avut în vedere şi acest aspect, întrucât este important să nu depăşim această limită. Pe parcursul unei zile, meniul este destul de variat, iar în momentul administrării comprimatelor de supt, trebuie avute în vedere şi cantităţile de zahăr din celelalte produse alimentare consumate”, mai arată cercetarea.
„Suntem în perioada de viroze şi de gripă. Dar oare gripa şi răceala pot trece dacă ne tratăm cu zahăr, sare sau diferite E-uri? Sau ar trebui să luăm nişte medicamente care să ne ajute cu adevărat? Haideţi să citim cu atenţie eticheta şi să înţelegem că este posibil să cumpărăm zahăr, sare şi E-uri, la un preţ extrem de mare, când am putea cumpăra medicamente, poate cu un gust nu atât de bun, o culoare nu atât de atrăgătoare, nu atât de dulci, dar să dăm banii exact pe ceea ce avem nevoie. Noi am citit pentru voi eticheta şi este simplu şi pentru voi: puteţi scana codul de bare cu aplicaţia gratuită InfoCons şi alegeţi ceea ce doriţi, gestionându-vă banii cu cap.”, a afirmat Sorin Mierlea – Preşedinte InfoCons.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”
Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]
PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?
Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]

