Partidul Național Liberal evocă personalitatea lui Gheorghe Brătianu

La 3 februarie 1898 se năștea la Ruginoasa, în județul Iași, Gheorghe I. Brătianu, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți istorici și oameni politici români din prim ajumătate a secolului XX. A fost fiul lui Ion I. C. Brătianu şi al prinţesei Maria Moruzi-Cuza.

Având o minte sclipitoare, viitorul mare istoric a absolvit Liceului Naţional din Iaşi (promoţie 1916), iar un an mai târziu a devnit student la Facultatea de Drept din Iași. Patriot înflăcărat, el s-a înrolat voluntar în armată, încă din 1916, pentru a participa la războiul de reîntregire a ţării. A absolvit Facultatea de Drept din Iaşi în 1920, dar fiind atras de istorie va abandona cariera juridică şi s-a înscris la Universitatea Sorbona din Paris. Acolo a avut oportunitatea de a frecventa cursurile unor istorici prestigioşi, precum Ferdinand Lot şi Charles Diehl, şi va obţine doctoratul în 1929. Vocaţia pentru istorie s-a ilustrat în prima sa lucrare, intitulată “O oaste moldovenească acum trei veacuri”, lucrare ce a fost publicată de către Nicolae Iorga. În 1924 Gheorghe Brătianu a devenit profesor universitar la catedra de istorie universală a Universităţii din Iaşi, iar din 1940 a Universităţii din Bucureşti. În 1942 avea să fie primit în rândurile membrilor titulari ai Academiei Române. Printre importantele funcții pe care le-a îndeplinit au fost și cele de director al Institutului de Istorie Universală din Iaşi (1935 – 1940) şi apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucureşti (1941 – 1947).

Având ascendență liberală, activitate politică și-a legat-o, evident, de Partidul Național Liberal. Astfel, Gheorghe I. Brătianu s-a înscris în 1926 în Partidul Naţional Liberal, pentru ca după numai un an să ajungă la conducerea uneia dintre importantele organizații PNL ale acelei perioade – cea de la Iași. Treptat, însă, a intrat în conflict cu conducerea centrală a partidului, iar în 1930 a dat curs sugestiilor regelui Carol al II-lea şi va sparge unitatea PNL prin crearea unei noi formaţiuni politice: PNL Gheorghe Brătianu. Treptat, însă, comportamentul antidemocratic al regelui Carol al II-lea, îl va determina pe istoric să revină, în 1938, în Partidul Național Liberal.

Omul politic Gheorghe I. Brătianu nu va participa la şedinţele Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940 în care s-a luat decizia ca România să cedeze, în favoarea URSS, Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa. A participat, însă, la ședința din din noaptea de 30 spre 31 august 1940, în care s-a discutat aprobarea ofertei de arbitraj făcută de Germania și Italia în privința Transilvaniei. Gheorghe Brătianu s-a pronunțat atunci pentru o rezistenţă militară deoarece cedarea va aduce „prăbuşirea, prăbuşirea prin demoralizare, neputinţă şi anarhie”. În perioada iunie 1941 – septembrie 1942 a fost mobilizat, fiind încadrat în mai multe structuri ale armatei române, ajungând să lupte pe front contra URSS în cadrul campaniilor din Crimeea și Caucaz. Concomitent, în anii 1941-1942, el avea să ţină și cursul intitulat Chestiunea Mării Negre la Universitatea Bucureşti. La 15 decembrie 1941, în lecţia de deschidere a cursului despre istoria Mării Negre, Gheorghe I. Brătianu vorbea despre “spaţiul de securitate” al României, un termen geopolitic pe care îl va defini ulterior drept spaţiul care “cuprinde acele regiuni şi puncte fără de care o naţiune nu poate îndeplini nici misiunea ei istorică, nici posibilităţile care alcătuiesc destinul său”. El făcea o distincţie între spaţiul de securitate, spaţiul etnic şi spaţiul vital.

După 23 august 1944, Gheorghe I. Brătianu va suferi consecinţele atitudinii sale politice şi ştiinţifice antisovietice. În 1947 este suspendat de la Universitate şi de la direcţia Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga”. I se fixează domiciliu forţat şi i se va interzice să aibă contacte externe. În această perioadă de arest la domiciliu, Gheorghe I. Brătianu a terminat volumul despre Istoria Mării Negre. La 9 iunie 1948, odată cu reorganizarea Academiei Române, care şi-a schimbat denumirea în Academia Republicii Populare Române, Gheorghe I. Brătianu a pierdut calitatea de academician. Avea să fie arestat în noaptea de 7 spre 8 mai 1950, şi întemniţat la închisoarea din Sighetul-Marmaţiei, fără să fie judecat şi condamnat. În noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953, Gheorghe I. Brătianu a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiţii încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deţinuţi, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detenţiunii. După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când a murit. În octombrie 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet şi să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Ştefăneşti, din judeţul Argeş, într-o nişă, alături de unchiul său Constantin I. C. Brătianu. Deasupra nişei stă scris: „Au murit la Sighet, neclintiţi în credinţa lor”.

În calitatea sa de istoric, Gheorghe I. Brătianu a susţinut cu tenacitate şi rigoare ştiinţifică teza continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Lucrările sale asupra prezenţei româneşti în Basarabia sunt reprezentative pentru statura istoricului şi conştiinţa omului politic. În perioada de după 1945, pentru a scăpa de represiunea comunistă, i s-a propus, de mai multe ori, să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumându-şi cu luciditate responsabilitatea pentru cele scrise, considerând că: „Adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”.

Prof. Adrian SIMION, Purtător de cuvânt – PNL Alba

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI