Partide de foc în cea de a 7-a etapă a Ligii a IV-a *Derby: Metalul Aiud – Olimpia Aiud
Liga a IV-a a ajuns la cea de a 7-a etapă. Faţă de sezonul precedent, actuala stagiune este una mai interesantă şi evident mai echilibrată. Ocupanta primului loc, Industria Galda de Jos are doar două puncte avans faţă de locul al 4-lea, ocupat de Metalul Aiud.
În ceea ce priveşte derby-ul Aiudului, situaţia s-a inversat faţă de sezonul precedent. Formaţia lui Radu Andone era ultima în clasament anul trecut, iar „olimpicii” nu aveau emoţii, fiind poziţionaţi la mijlocul clasamentului. De această dată, Metalul este pe locul al 4-lea cu două puncte în minus fată de prima poziţie a clasamentului, iar Olimpia Aiud se află pe un emoţionant loc 12, cu numai 5 puncte acumulate până în momentul de faţă. Partida, Metalul Aiud – Olimpia Aiud va avea loc sâmbătă de la 11.30.
*Derby-ul nou promovatelor
Un alt meci interesant este programat duminică de la ora 16.00 la baza sportivă din Vinţu de Jos. Mureşul Vinţu de Jos primeşte vizita liderului Industria Galda de Jos. Două echipe tinere se vor înfrunta în derby-ul nou promovatelor.
*Cea mai slabă apărare din campionat o întâlneşte pe cea mai bună
Dalia Sport Daia Română, echipa de pe penultimul loc al Ligii a IV-a, ce a primit după 6 meciuri disputate 17 goluri va primi duminică, ora 16.00, vizita invincibilei, Arena Alba Iulia. Formaţia condusă de către Fane Fogoroşi nu a cunoscut gustul înfrângerii în acest campionat şi are un singur gol primit. Dar iată programul etapei a 7-a:
*sâmbătă, 12 octombrie, ora 11.30: Metalul Aiud – Olimpia Aiud; ora 16.00: Cuprirom Abrud – Rapid Teiuş, Viitorul Sântimbru – Inter Ciugud; *duminică, 13 octombrie, ora 11.30: Energia Săsciori – FC Cugir, Performanţa Alba Iulia – CS Ocna Mureş; ora 16.00: Dalia Sport Daia Română – Arena Alba Iulia, Mureşul Vinţu de Jos – Industria Galda de Jos.
Clasament:
1. INDUSTRIA GALDA 6 5 0 1 11-2 15 +6
2. Arena 6 4 2 0 6-1 14 +5
3. FC Cugir 6 4 1 1 13-2 13 +4
4. Metalul Aiud 6 4 1 1 11-9 13 +4
5. Viitorul Sântimbru 6 3 1 2 9-7 10 +1
6. Cuprirom Abrud 6 3 1 2 7-6 10 +1
7. Inter Ciugud 6 2 2 2 9-5 8 -1
8. Performanţa A. Iulia 6 2 1 3 7-8 7 -2
9. Rapid Teiuş 6 2 1 3 7-10 7 -2
10. Mureşul Vinţu 6 2 0 4 9-8 6 -3
11. Energia Săsciori 6 2 0 4 11-12 6 -3
12. Olimpia Aiud 6 1 2 3 4-13 5 -4
13. Dalia Sport Daia 6 1 0 5 5-17 3 -6
14. CS Ocna Mureş 6 0 2 4 4-13 2 -7
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]