Partida Romilor Alba va susţine actualii primari şi va avea candidaţi proprii la consiliile locale
La sediul Sucursalei Judeţene Alba a Partidei Romilor „Pro Europa” a avut loc şedinţa extraordinară a partidului, la care au participat membrii Comitetului Director, preşedinţii, prim-vicepreşedinţii şi secretarii sucursalelor locale, în frunte cu preşedintele PRPE Alba Ilie Petru.
De asemenea, din partea Partidei Romilor „Pro Europa” Bucureşti au fost prezenţi Nicolae Cristea, Constantin Dobre şi Marian Dincă. Totodată, a transmis salutul conducerii PDL Sebeş, Cosmin Lupu, care şi-a exprimat speranţa ca cele două partide să colaboreze în continuare cel puţin la fel de bine ca până acum atât în plan politic, cât şi pentru organizarea „Zilei Internaţionale a Romilor de Pretutindeni”, din 8 aprilie. Principalul scop al şedinţei a fost pregătirea pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din 10 iunie 2012.
Constantin Dobre a vrut să-i cunoască pe preşedinţii sucursalelor locale şi a inventariat situaţia populaţiei de etnie romă din fiecare organizaţie a PRPE Alba, precum şi numărul cetăţenilor romi cu drept de vot. Pe baza unei comparaţii cu situaţia de la alegerile locale din anul 2008, a estimat câte mandate de consilier local ar putea obţine PRPE „Pro Europa” în unităţile administrativ-teritoriale unde partidul are sucursale. Astfel, în funcţie de numărul electoratului, în unele comune şi oraşe Partida Romilor ar putea avea 2 sau chiar 3 consilieri locali, dacă romii ar vota cu partidul „Asului de treflă”. Reprezentanţii conducerii centrale a Partidei Romilor au dorit să afle care este opţiunea romilor din judeţ la alegerile locale pentru funcţiile de primar, respectiv pentru consiliile locale, în acest sens urmând ca fiecare sucursală să încheie protocoale electorale. Astfel, din discuţii a rezultat că în toate comunităţile de romi, Partida Romilor va susţine primarul actual sau candidatul partidului din care face parte actualul primar, indiferent de culoarea lui politică, iar la consiliile locale, PRPE va avea candidaţi proprii, excepţie făcând oraşul Ocna Mureş, unde liderul romilor va fi pus pe un loc eligibil pe pistele USL. Tot cu candidaţii USL la primării vor vota romii şi în localităţi precum Aiud, Cugir, Câmpeni, Ocna Mureş. În schimb, la Alba Iulia, Zlatna şi Sebeş, Partida Romilor va vota cu candidatul la funcţia de primar din partea PDL, la Blaj susţinerea pentru un nou mandat a actualului primar fiind condiţionată şi de angajarea unui consilier pentru problemele romilor la Primăria Blaj din partea PRPE. Totodată, la comune, Partida Romilor va susţine, în general, actualii primari, indiferent de culoarea lor politică, excepţie făcând comuna Jidvei, unde romii nu vor vota cu acutalul primar, ci vor susţine candidatul PDL.
Spre final, au fost prezentate aspecte privind legislaţia care trebuie respectată cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, precum şi chestiuni legate de întocmirea dosarelor de candidatură, ca de fiecare dată un rol fundamental avându-l sprijinul pe care-l va acorda preşedintele PRPE Alba, Ilie Petru, alături de echipa sa.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]