Parlamentul începe astăzi a doua sesiune ordinară
Parlamentul începe astăzi, 1 septembrie sesiunea ordinară de toamnă, amnistia fiscală şi Legea CAS fiind două subiecte importante de pe agenda deputaţilor şi senatorilor.
În debutul sesiunii, cele două Camere trebuie să se pronunţe asupra unor propuneri legislative care, din diverse motive, nu au mai fost dezbătute şi votate.
Astfel, Senatul va dezbate şi vota, în prima săptămână a sesiunii, proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, întrucât în sesiunea extraordinară nu a mai existat cvorum pentru continuarea lucrărilor.
Pe de altă parte, celelalte două acte normative pe care Senatul le-a dezbătut în sesiune extraordinară – Legea CAS (adoptată) şi Legea petrolului (care nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru adoptare), vor merge către Camera Deputaţilor, care le va dezbate tot în prima săptămână a sesiunii, scrie Mediafax.ro.
Activitatea legislativă din a doua sesiune ordinară se suprapune, în mare parte, peste campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Românii ar putea avea parte de o vreme relativ blândă de Ziua Națională a României. Potrivit estimărilor meteorologice publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru săptămâna 30 noiembrie – […]
Prima zi de școală NU va fi liberă petru părinții din România. Parlamentul a respins propunerea
Prima zi de școală NU va fi liberă petru părinții din România. Parlamentul a respins propunerea Proiectul de lege prin care ziua de începere a anului şcolar pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial era declarată zi liberă pentru părinţi a fost respins miercuri, 4 noiembrie 2026, de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege avea ca […]
Când se dau pensiile în decembrie 2026: Banii vor ajunge la toți pensionarii înainte de sărbătorile de iarnă
Când se dau pensiile în decembrie 2026: Banii vor ajunge la toți pensionarii înainte de sărbătorile de iarnă Poșta Română va începe distribuirea pensiilor la domiciliu de miercuri, 2 decembrie 2026, după ziua liberă de 1 decembrie. Directorul general al companiei a transmis pentru Digi24.ro că livrările ar putea fi încheiate până pe 16 decembrie, […]
