„Panterele Negre” din Cugir au obţinut locul I la Festivalul Internaţional de Gimnastică şi Dans „Prietenia” de la Vaslui
În superba sală de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” din Vaslui a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Gimnastică şi Dans „Prietenia”. O competiţie antrenantă şi atractivă, considerată cea mai mare de acest gen din ţară şi cu cea mai mare tradiţie, care a aliniat la start 81 de formaţii, (peste 1.500 de copii), reprezentând cluburi şi palate ale copiilor din mai toate judeţele ţării şi din străinătate.
Au fost prezente echipe puternice de dansatori din: Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Covasna, Vrancea, Iaşi, Suceava, Mureş, Teleorman, Neamţ, Buzău, precum şi invitaţi din Republica Moldova şi Ucraina. La eveniment a luat parte în mod indirect (cu participare pe internet) şi o secţiune reprezentând ţări precum, Bulgaria, Cehia, Turcia, Rusia, Republica Sud Africană, Serbia şi Ungaria.
Judeţul Alba reprezentat de Clubul Copiilor din Cugir a fost prezent la concurs cu formaţia „Panterele Negre” pregătite de antrenoarea Monica Câmpean, cea care n-a lipsit de la nicio competiţie organizată până în prezent de moldovenii din Vaslui. Printr-o remarcabilă prestaţie, dovedind pasiune şi dăruire, cu aplauze la scenă deschisă, elevele dnei Câmpean (categoria de vârstă-clasele V-VIII ) au reuşit să fie din nou la înălţime, câştigând şi la Vaslui locul I la genurile „Majorete” şi „Aerobic”.
Au evoluat în concurs: Ioani Mihaela, Codrea Maria, Sideriaş Sonia, Blendea Ioana, Matei Roxana, Lazăr Denisa, Barbu Teodora, Stan Andreea şi mezinii echipei, Rotar Francesca şi Ioani Nicolae.
Atât sportivele cât şi profesoara lor merită felicitările noastre alături de urările de noi succese! (C. P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice achiziționate de Primăria Sebeș: Procedură în derulare
10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice achiziționate de Primăria Sebeș: Procedură în derulare Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică de stații reîncărcare vehicule electrice, servicii de proiectare și lucrări privind montajul și branșarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice. Procedura vizează achiziția a 10 stații […]
UPDATE | ACCIDENT rutier grav pe DN1 E60: O fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator după impactul dintre un autocamion și două autoturisme
ACCIDENT rutier grav pe DN1 E60: O fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator după impactul dintre un autocamion și două autoturisme Un accident rutier grav a avut loc astăzi, 12 martie 2026, pe DN1 E60, pe raza localității Negreni, județul Cluj. Două persoane, o minoră și un bărbat se află în […]
FOTO | Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, experiență educativă și culturală la Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. Despre ce au învățat
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, experiență educativă și culturală la Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. Despre ce au învățat Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au vizitat, zilele trecute, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, unde au aflat detalii despre oferta educațională și specializările disponibile. În cadrul […]