Actualitate

Pănade (Galerie foto): Costumul popular tradiţional reconstituit după două secole

Ioana Oprean

Publicat

în

Marţi după-amiază, în comuna Sâncel, micuţul Cămin Cultural Pănade a găzduit ultima activitate din cadrul proiectului „Reconstituirea portului tradiţional din Pănade – restituire parţială a patrimoniului imaterial local”, iniţiat de Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba (ATMA) şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Parteneri în acest proiect au fost Asociaţia Timotei Cipariu ASTRA Blaj, Primăria comunei Sâncel, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Judeţeană Lucian Blaga Alba, Asociaţia Prietenii Muzeului Unirii.

Pe lângă locuitorii satului Pănade, în frunte cu primarul comunei Sâncel, Ilie Frăţilă, au participat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, senatorul Nicolae Dobra, deputatul Radu Coclici şi preşedintele PP-DD Alba, Cornel Comşa.

Ideea reconstituirii costumului a aparţinut lui Ioan Mihălţan, un înflăcărat iubitor şi promotor al folclorului de pe zona Târnavelor, iar proiectul a fost elaborat şi implementat de o echipă condusă de Petruţa Pop, preşedinta Asociaţiei Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba. De altfel, ea este autoarea cărţii „Portul tradiţional din Pănade” (cu DVD), împreună cu etnografa Olivia Bărbuţă, cea care a supervizat înfiinţarea expoziţiilor etnografice din judeţul Alba, la iniţiativa preşedintelui CJ, Ion Dumitrel.

Cele mai importante articole ale cărţii tratează aspecte privind materiile prime utilizate în industria casnică locală şi manoperele care trebuie executate pentru realizarea costumului tradiţional femeiesc şi bărbătesc: cânepa, lâna, torsul lânii, urzitul, învălitul, năvăditul, înălbitul, ţestul la război etc. Costumul femeiesc se compunea din ie sau cămaşă, şurţă, cătrinţă, pieptar sau cojoc, femeile erau încălţate cu opinici, care ulterior au fost înlocuite cu papuci sau ghete femeieşti, iar pe cap purtau chindeu. Bărbaţii se îmbrăcau cu cămaşă şi cioareci albi, laibăr, şerpar de piele, iar pe cap purtau pălărie sau căciulă din blană de miel. În picioare aveau opinici, iar mai târziu, cizme.

*Muncă migăloasă şi de durată

Acasă la familia Gheorghe şi Maria Zereş, s-au instalat 4 războaie de ţesut şi, timp de două luni de zile, s-au urzit, s-au învălit, s-au năvădit şi s-au ţesut cele două costume tradiţionale din sec. XIX: unul femeiesc şi unul bărbătesc. Pentru reconstituirea lor, îmbrăcate în actual port popular pănăzean preluat în trecut din zona Sibiului, au lucrat 4 femei ţesătoare cu vârste de aproximativ 60 – 70 de ani, care au moştenit de la bunicele şi străbunicele lor meşteşugul tradiţional al ţesutului la război: Maria Zereş, Maria Cucui, Maria Şandor şi Ana Poşa, împletindu-şi munca migăloasă, care a presupus multă răbdare, cu cântecul jocul, doina, strigăturile şi jocul, toate acestea putând fi văzute în filmul documentar lansat cu acest prilej.

Din echipa de proiect au mai făcut parte, pe lângă cei amintiţi, Monica Jorj, Ludmila şi Viorel Cioflică şi pr. Genu Pop. Au subliniat meritul acestor femei harnice şi al echipei de proiect primarul Ilie Frăţilă, scriitorul şi folcloristul Ioan Popa, preşedinta ASTRA Blaj, Silvia Pop, etnograful Olivia Bărbuţă şi Maria Orian.

Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, le-a decernat diplome de merit pentru contribuţia adusă la reconstituirea portului popular din Pănade următorilor pănăzeni: Maria Şandor, Maria Cucui, Maria Borcea, Ana Poşa, Vasile Bucur, Iuliana Zereş, soţii Maria şi Gheorghe Zereş, Ioan Mihălţan şi Ioan Păcurar, şeful administraţiei judeţene subliniind că acum este datoria locuitorilor să poarte cu mândrie costumul popular.

În încheiere, a avut loc un spectacol folcloric prezentat de Angela Chelaru, pe scena Căminului Cultural Pănade evoluând ansamblul folcloric al judeţului Alba, dirijat de Alexandru Pal, cu solistul vocal Nicolae Tuhuţ, grupul vocal bărbătesc „Sâncelenii”, condus de Nicolae Laţiu, şi grupul folcloric „Dorul Chicuiului” Pănade, iar după masa cu bucate tradiţionale, sătenii s-au încins la joc şi voie bună, aceasta fiind ultima petrecere înaintea începerii postului Crăciunului. (R.G.)

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | 25 de exemplare de vultur sur, aduse în Munții Făgăraș din Spania: Regii înălțimilor dispăruseră de peste 70 de ani din fauna României

Lucian Dărămuș

Publicat

în

25 de exemplare de vultur sur, aduse în Munții Făgăraș din Spania: Regii înălțimilor dispăruseră de peste 70 de ani din fauna României 25 de exemplare de vultur sur (Gyps fulvus) au fost aduse în Munții Făgăraș în martie 2026, într-un proiect de reintroducere a speciei în România. Exemplarele au fost aduse din Spania. Vulturii […]

Citește mai mult

Actualitate

Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026 Producția de carne din România a înregistrat evoluții diferite în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, s-au consemnat creșteri la carnea de porc și […]

Citește mai mult

Actualitate

CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România: „Toleranță zero pentru nerespectarea standardelor”

Ioana Oprean

Publicat

în

CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a anunțat, marți, 10 martie 2026 declanșarea unor controale la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România.  „Am toleranță zero pentru nerespectarea standardelor în serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. De aceea, […]

Citește mai mult