Actualitate

Până la 6.000 de lei amendă pentru nerespectarea intervalului de liniște publică, la bloc

Mondoc Adriana

Publicat

în

Cei care locuiesc la bloc vor plăti amenzi uriașe pentru tulburarea liniștii publice. Miercuri, deputații au adoptat un proiect legislativ ce introduce o serie nouă de sancțiuni pentru cei care nu respectă intervalele de liniște.

Tulburarea liniștii publice în intervalele stabilite de lege este amendată cu sume cuprinse între 500 și 1.500 de lei. Dacă abatarea este repetată la mai puțin de 24 de ore, noua amendă este semnificativ mai mare, putând ajunge până la 3.000 lei.

Petrecerile date la bloc pot fi costisitoare pentru gazde. Amenda inițială a fost mărită și se încadrează între 2.000 și 3.000 de lei. Dacă agentul de poliție este nevoit să intervină pentru aceeaşi faptă în mai puțin de 24 de ore, va putea da o amendă cuprinsă între 3.000 şi 6.000 lei.

În motivarea proiectului de lege s-a precizat că românii acuză adesea faptul că amenzile existente acum în lege sunt ignorate de vecinii gălăgioşi şi de petrecăreţi. Prin urmare, ar fi necesară aplicarea unor amenzi repetate şi mai mari decât cele iniţiale, care să descurajeze contravenienţii.

Sursa: a1.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult

Actualitate

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]

Citește mai mult