Până în 2024 toată rețeaua de drumuri aflată în administrarea CJ Alba, în lungime de 870 km, ASFALTATĂ
Până în 2024 toată rețeaua de drumuri aflată în administrarea CJ Alba, în lungime de 870 km, ASFALTATĂ
În acest moment, rețeaua de drumuri aflată în administrarea Consiliului Județean Alba este de 870 km, din care: 660 km cu asfalt, 180 km drum pietruit și 30 km drumuri de pământ. Rezultă așadar un procent de 75% de drumuri cu covor asfaltic. Comparativ, la nivel național, rețeaua de drumuri naționale are o lungime de aproximativ 35.000 km, din care doar 40% sunt asfaltați, procentul în județul nostru fiind așadar aproape dublu.
Din cei 180 km de drum pietruit, în momentul de față se lucrează sau urmează să intre la modernizare, 170 km. Pentru modernizarea celorlalți 10 km de drum pietruit și 30 km drum de pământ, în momentul de față nu există o sursă de finanțare, însă obiectivul nostru este ca în acești 4 ani să identificăm finanțarea necesară, astfel încât rețeaua de drumuri județene să fie asfaltată în totalitate în anul 2024.
În momentul de față se află în faza de execuție lucrări pe următoarele artere rutiere: DJ 107 I – Transalpina de Apuseni (DN 1 – Aiud – Râmeț – Ponor – Mogoș – Bucium – DN 74) – 78 km, DJ 107 K (Galda de Jos – Întregalde), DJ 704 K (Vinerea – Săliștea), DJ 142 L (Haltă Mihalț – Zărieș – Căpud – Pețelca – Rădești), DJ 107 (Alba Iulia – DN 1 – Teleac), DJ 107 H (drum acces Centru de Management Integrat al Deșeurilor – Galda de Jos).
De asemenea, se lucrează și la consolidarea unor poduri:
- pod peste Râul Mureș pe DJ 107 E (Aiud – Ciumbrud – Lopadea Nouă – Vama Seacă) – faza de execuție;
- refacere 2 poduri și 12 podețe pe raza comunelor Pianu și Săsciori – faza de execuție;
- podul peste Râul Mureș aflat pe DJ 705 B – Vințu de Jos – faza de execuție.
Pentru următoarele proiecte, aflate în diferite faze ale implementării, este asigurată sursa de finanțare:
- Reabilitare și modernizare DJ 750 C: Sălciua de Sus – Valea Largă – Ponor – Râmeț – Valea Mănăstirii – Geoagiu de Sus – Stremț – Teiuș – DN 1 – fonduri europene nerambursabile, Programul Operațional Regional 2021-2027;
- Modernizare DJ 103 G: Inoc (DN 1) – Ciugudu de Jos – Ciugudu de Sus – limită cu jud. Cluj – fonduri de la bugetul propriu al CJ Alba;
- Reabilitare DJ 705: limită jud. Hunedoara – Almașu de Mijloc – Almașu Mare – Zlatna – finanțat prin fonduri provenite de la Compania Națională de Investiții (CNI);
- Modernizare și consolidare DJ 107 V: DJ 107 – Alecuș – DJ 107 D (Ocna Mureș – Fărău) – fonduri de la CNI;
- Consolidare cord DJ 107 K: Întregalde – Ivăniș – Ghioncani – DJ 107 I Bârlești – fonduri de la CNI;
- Modernizare DJ 107 H: Coșlariu Nou – Galda de Jos – buget propriu CJ Alba;
- Modernizare DJ 142 N: Căpâlna de Jos – Sânmiclăuș – buget propriu CJ Alba.
O importanță deosebită este acordată și pentru întreținerea drumurilor județene. În acest an sunt alocate, din bugetul CJ Alba, 20 de milioane lei pentru lucrări de întreținere pe timp de vară. În anul 2020, prin aceste tipuri de lucrări (tăiat acostament, vegetație, burdușiri, plombe, marcaje axiale și laterale), s-a intervenit pe 300 km de drum, pe arterele intens circulate din județ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației
Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]