Rămâi conectat

Politică Administrație

(P) Un profesionist în domeniul educaţiei, Daniel Breaz, candidatul PSD Alba la Senat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

breazTinerii care muncesc în țară și visează că vor reuși să le ofere copiilor lor o viață mai bună au spus deseori că vor să se simtă reprezentați cu adevărat în Parlamentul României. Profesorul Daniel Breaz candidează la Parlament pentru a le demonstra tinerilor că și ei contează, că poate să ducă mai departe dorințele lor. PSD Alba a înțeles că prin astfel de candidați se va realiza schimbarea reală a Parlamentului și a țării, astfel că pe listele PSD Alba se regăsesc oameni care au demon­strat că pot să obțină performanță în meseria lor.

*Daniel Breaz – un altfel de candidat

Rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a demonstrat că dacă muncești cu suflet și ești devotat profesiei succesul nu va întârzia să apară. Profesorul Daniel Breaz are o biografie impresionantă din care amintim acum doar câteva realizări din domeniul universitar. Din anul 2009, Daniel Breaz este profesor universitar, iar din 2010 este conducător de doctorat în domeniul matematicii.

Mai târziu, a devenit președinte al  Comisiei de Matematică a CNATDCU și membru în Consiliul General CNATDCU. Din anul 2013 este secretar general al Consiliului Național al Rectorilor, evaluator CNCSIS și ARACIS, la toate acestea adăugându-se cele 13 cărți ce îi poartă semnătura; este vorba despre 13 volume de  specialitate în domeniul matematicii, completate cu aproape 300 de studii și articole științifice publicate în reviste din țară și din străinătate.

La Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și-a dus mai departe pasiunea, a fost prodecan al Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia în perioada 2004-2008, apoi director al Departamentului Cercetării Ştiinţifice din universitate – din martie 2008 și până în martie 2012, când a devenit rector al universității albaiuliene, în prezent aflându-se la cel de-al doilea mandat.

*Recunoaștere internațională

Cu trudă, sacrificii și pasiune, profesorul Daniel Breaz se bucură de apreciere la nivel internațional. În anul 2010 a fost desemnat cel mai bun cercetător din lume în teoria funcțiilor geometrice și i-a fost decernat Premiul „Nishiwaki Prize for The Research of Univalent Function Theory”, la Kyoto, în Japonia. În perioada 2004-2008, Daniel Breaz a fost membru al Consiliului Naţional de Conducere al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, fiind totodată membru în numeroase institute și asociații științifice naționale și internaționale de prestigiu, colaborator și membru în colegiile editoriale ale unor prestigioase reviste științifice internaționale.

De asemenea, profesorul albaiulian Daniel Breaz este invitat pentru a susține conferințe și prelegeri la numeroase universități din țară și din lume – în Marea Britanie, Malaezia, Japonia, Turcia, Bulgaria și Iran, iar cariera sa universitară cu siguranță nu se va opri aici.

Daniel Breaz, primul candidat pe lista PSD Alba la Senat, își dorește o campanie electorală pozitivă, pentru că PSD Alba are un program bine pus la punct în care românii și viața sunt prioritatea numărul unu. Candidatul PSD Alba la Senat va rămâne rector al universității albaiuliene, pentru că această funcție e compatibilă cu poziția de parlamentar. Și pentru că a reușit să obțină performanțe în educație, pe plan universitar, profesorul Daniel Breaz își dorește ca proiectele sale din Parlament să fie axate pe acest important domeniu.

Și, cu siguranță, dacă locuitorii județului îi vor acorda încrederea pe care o merită, va atinge excelența și în Parlamentul României. Pe tărâmul educației, profesorul Daniel Breaz și-a urmat visul și pasiunea, devenind un exemplu demn de urmat! A demonstrat că se poate! Ca parlamentar de Alba, va fi la fel cum ne-a obișnuit: își va duce până la capăt proiectele sale dedicate educației! Profesorul Daniel Breaz merită încrederea dumneavoastră, la alegerile din 11 decembrie, pentru a deveni senator de Alba! (G.M.)

Comandat de PSD Alba/Executat de SC Unirea Pres SRL/Cod unic mandatar financiar: 11160007

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Rută de circulație ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare la Cricău: Care sunt intențiile administrației locale

Lucian Daramus

Publicat

în

Rută de circulație ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare la Cricău: Care sunt intențiile administrației locale Primăria Cricău intenționează amenajarea corespunzătoare a unei rute de circulație ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare, pentru ca pe viitor acestea să nu mai treacă prin interiorul localității. Anunțul a fost făcut de primarul Florin Todericiu. Citește și: FOTO […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Cât au cheltuit partidele din Alba din Alianța „România Înainte” în campania electorală: PSD, cel mai mare susținător financiar al lui Crin Antonescu

Lucian Daramus

Publicat

în

Cât au cheltuit partidele din Alba din Alianța „România Înainte” în campania electorală: PSD, cel mai mare susținător financiar al lui Crin Antonescu Partidele din Alba din Alianța „România Înainte” au cheltuit sume importante de bani în precampania și campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai 2025, pentru susținerea candidatului comun Crin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Dan Florin Aldea: „În calitate de primar al comunei Valea Lungă, am demarat toate procedurile necesare pentru rezolvarea problemei alunecărilor de teren din satul Lunca încă din anul 2021”

Lucian Daramus

Publicat

în

Dan Florin Aldea: „În calitate de primar al comunei Valea Lungă, am demarat toate procedurile necesare pentru rezolvarea problemei alunecărilor de teren din satul Lunca încă din anul 2021” Drept la replică referitor la acuzațiile formulate de domnul Vasile Pușcă, consilier local și fost primar al comunei Valea Lungă În urma declarațiilor făcute de domnul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea