Politică Administrație

(P) La Ighiu, e timpul să renunțăm la abuzuri și amatorism!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cât de bine gestionează un primar banul public? Aceasta este o întrebare pe care și-o pun cu siguranță reprezentanții Curții de Conturi, cea care a verificat în anul 2015 Primăria Ighiu. Erau oare obligați inspectorii Camerei de Conturi Alba să sesizeze, de-a lungul timpului, dacă primarul Traian Rusu a acceptat la plată o factură emisă de o firmă din județul Olt, privind furnizarea a 55 de băncuțe pentru parc, în anul 2011? Cel puțin așa ar fi normal, dacă avem în vedere statutul acestor inspectori… psd

Una peste alta, primarul trebuie să dispună achitarea acelei facturi, cu penalitățile aferente, până la concurența sumei de 300.000 de lei, conform unei hotărâri judecătorești definitive. Dacă a făcut-o deja, el trebuie să spună unde sunt băncuțele pentru care a ajuns în instanță, fiindcă nu a recunoscut că le-ar fi primit. Poate să susțină aceasta întrucât nu există nici măcar un proces verbal de recepție a mărfii, adică a băncuțelor, care trebuie incluse ulterior în inventar. Ne întrebăm, firesc, dacă primarul se face vinovat de neglijență în serviciu, pentru faptul că a ștampilat o factură și un aviz de însoțire a mărfii pentru… o marfă – 55 de băncuțe care nu există?! Dacă da, atunci cine se autosesizează pentru o faptă ale cărei urmări sunt suportate din bugetul local? Noi ne-am autosesizat în numele localnicilor din comuna Ighiu, care trebuie să suporte din banii lor o bâlbă administrativă! Sau poate că nu e vorba de o bâlbă?! E posibil să fie vreun interes?

În opinia noastră, un edil nu trebuie să aibă alt interes decât cel al oamenilor care l-au ales pentru a-i reprezenta, iar primarul Rusu nu trebuie să treacă cu vederea nici votul și nici voința locuitorilor comunei! Din păcate, este vorba de un preț mult prea mare pentru un vot al speranței și încrederii că cel ales – primarul Traian Rusu, se va regăsi, prin deciziile sale, în fiecare năzuință, în dorința localnicilor că mâine va fi mai bine. Și atunci ce alegem sau pe cine alegem? Alegem să plătim pentru nerespectarea legii sau e timpul să renunțăm la neglijență și abuzuri? Ar fi mai bine să îl lăsăm pe domnul primar Traian Rusu să mediteze, așezat pe una din cele 55 de băncuțe, mângâiat de soarele primăverii?! E timpul să alegem profesioniști, care să gestioneze cu chibzuință și transparență banul public! Vremea amatorismului a trecut!

Publicitate electorală PSD

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult