(P) Îndrăzneşte să crezi în România! Să sărbătorim Ziua Naţională uniţi, nu dezbinaţi de interese politice!
Am observat cu mâhnire cum în aceste zile românii sunt tot mai dezbinaţi şi asta din cauza preşedintelui Klaus Iohannis. În preajma Zilei Naţionale a României, într-un moment în care ar trebui să sărbătorim împreună 1 Decembrie, uniţi şi fraţi, şeful statului deturnează în cel mai josnic mod această sărbătoare sfântă a poporului român.
Într-o încercare disperată de a transfera din puţinul capital de imagine pe care îl mai are către PNL, Klaus Iohannis foloseşte manifestările dedicate Zilei Naţionale a României pentru a-şi taxa şi pentru a-şi pedepsi adversarii politici, indiferent de culoarea politică pe care o au. Într-un gest mult prea mic pentru un om de stat, preşedintele anunţă că invită la Ziua Naţională doar pe cine crede domnia sa, transformând 1 Decembrie în „banchetul lui Iohannis”.
Domnule Klaus Iohannis, deşi nu respectaţi oamenii care reprezintă instituţii ale statului român, oameni aleşi democratic de români, vă rugăm să respectaţi românii şi să fiţi un preşedintele al tuturor românilor, să le respectaţi instituţiile fundamentale şi valorile naţionale! Credem că veţi înţelege că România are nevoie de unitate şi mai mult ca oricând românii trebuie să fie uniţi, iar toţi cei care îi reprezintă să lase la o parte orgoliile politice şi să lucreze în interesul cetăţeanului.
De aceea, noi, echipa Partidului Social Democrat Alba, lăsăm deoparte agitaţia campaniei electorale şi facem un apel la români. Din Alba Iulia, capitala de suflet a tuturor românilor, îi rugăm pe fraţii noştri să fie uniţi, să îşi iubească ţara şi valorile naţionale, să îşi cunoască istoria şi trecutul şi să privească încrezători spre viitor. Suntem o ţară de oameni vrednici şi cinstiţi, iar în decursul vremurilor am trecut peste orice greutate doar UNIŢI. Am fost uniţi la strigătul lui Avram Iancu, am spulberat dezbinarea sub braţul puternic al lui Mihai Viteazul, am dat mână cu mână la 1 decembrie 1918 şi vrem SĂ FIM UNIŢI şi la 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.
În aceste zile am întâlnit mulţi români, oameni care îşi iubesc poporul şi care nu ar ezita să îşi dea viaţa pentru idealurile româneşti, oameni care ne-au cerut să luptăm pentru a opri dezbinarea românilor. În Ţara Moţilor, la Sebeş, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau în Capitala Unirii, Alba Iulia, românii ne-au cerut să luăm atitudine şi să strigăm cu putere, în numele lor, că VOR SĂ FIM UNIŢI. La îndemnul lor, îi invităm la Alba Iulia pe toţi cei care simt, trăiesc şi gândesc româneşte, pe cei care vor să sărbătorească şi să se bucure de Ziua Naţională a României. Noi le promitem că vom fi gazde bune, că vom opri competiţia electorală în care suntem în această lună pentru a cinsti şi respecta această sărbătoare sfântă – Ziua Naţională a României.
Partidul Social Democrat crede că România are nevoie de o guvernare PSD, o guvernare care să readucă încrederea românilor, să unească ceea ce au dezbinat cei care sunt acum, vremelnic, la putere. România se bazează pe oamenii săi și pe alegerile românilor, se construieşte prin munca lor şi se dezvoltă sub conducerea unor adevăraţi oameni de stat, oameni care pun interesul naţional mai presus de orice. Avem nevoie de o Românie PUTERNICĂ în Uniunea Europeană şi în NATO! Depinde de noi acest lucru şi trebuie să învăţăm din nou să credem în noi, să credem în România!
Îndrăzneşte să crezi în România!
Echipa PSD Alba pentru Parlamentul României: Ioan Dîrzu, Daniel Breaz, Cornel Suciu, Gheorghe Damian, Ioan Călin Andreş, Cornel Murg, Marcela Dărămuş, Elena Aron, Horaţiu Clepan, Dan Gabriel Bărbuleţiu și Aurel Costică Ispas.
Comandat de PSD Alba/Executat de SC Unirea Pres SRL/Cod unic mandatar financiar: 11160007
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană Proiectul noului Spital Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a aprobat transferul finanțării pentru mai multe spitale din România […]
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]