(P) Echipa Partidului Mişcarea Populară Alba – Oameni care au confirmat în viaţa profesională și au dat dovadă de un simţ civic aparte
Candidaţi la Camera Deputaţilor:
1. Clement Negruţ
2. Boncea Fănel Bucurel
3. Petrean Gheorghe Iustin
4. Moldovan Angela
5. Hariton Paul
6. Panţa Lucian
7. Corcheş Dorel Valer
Candidaţi la Senat:
1. Ursaleş Traian
2. Vasile Sorin
3. Barstan Filofteia
4. Florea Emil
Oamenii cu care Partidul Mişcarea Populară Alba intră în cursa electorală din 11 decembrie sunt oameni care au confirmat în viaţa profesională, dar au dat dovadă şi de un simţ civic aparte. Sunt cetăţeni dintre noi care doresc să se implice în viaţa comunităţii din care fac parte şi să ridice nivelul de trai al semenilor lor.
Aşa cum este firesc, în rândurile următoare vă prezentăm câteva idei din programul nostru de guvernare, adică planul Partidului Mişcarea Populară, pentru a reda României strălucirea pe care o merită.
Principiile noastre în ce priveşte munca sunt următoarele:
1. Piaţa forţei de muncă, complet liberalizată, într-o economie liberă;
2. Angajatorul nu trebuie afectat prin reglementări şi poveri fiscale excesive;
3. Angajatul trebuie să fie liber să muncească oricât doreşte;
4. Fiecare este responsabil pentru viaţa sa şi pentru bunăstarea personală şi familială;
5. Educaţia conduce la civilizaţie, formarea profesională oferă un loc de muncă; cele două sunt complementare, nu exclusive.
Considerăm că munca este şi trebuie să rămână principiul fundamental al dreptăţii sociale. Politica noastră în domeniul muncii este: cine munceşte trebuie să aibă mai mult decât cine nu munceşte.
Sănătatea este un alt domeniu crucial pentru noi. De aceea avem în vedere următoarele măsuri:
– Politici optime pentru a avea un pachet generic de servicii de sănătate disponibile pentru toţi cetăţenii României şi servicii specializate suplimentare pentru cât mai mulţi;
– O modalitate optimă de definire a reţelei medicale, astfel încât să fie asigurat un serviciu medical de proximitate şi, în acelaşi timp, să dezvoltăm centre zonale ultramoderne;
– Politici eficiente pentru a opri exodul medicilor din România;
– Politici pentru a avea oameni sănătoşi, activi pentru o perioadă cât mai lungă de timp.
Educaţia a fost mereu o problemă în România. Modul în care ne formăm tinerii reprezintă viitorul acestei ţări. Educaţia precară este o sursă a sărăciei, corupţiei şi infracţionalităţii în societate. Nu este vorba doar de subfinanţare, ci şi de efectele negative ale unor practici precum copiatul, plagiatul, chiulul, indisciplina şi corupţia, care sunt privite cu toleranţă. Meritul nu mai este singurul criteriu de notare a elevilor, nici de recrutare şi promovare a profesorilor. Din toate aceste raţiuni, educaţia, formarea profesională şi cercetarea sunt priorităţi ale politicilor publice promovate de Partidul Mişcarea Populară. Sprijinim creşterea atractivităţii carierei didactice printr-o formare de calitate, o selecţie justă şi, mai ales, o răsplată adecvată printr-un buget pe măsură. Susţinem inovaţiile pedagogice, în primul rând în formarea pe tot parcursul vieţii.
Vom acţiona pentru refacerea învăţământului profesional, pentru ca piaţa muncii să orienteze proiectarea şi gestionarea sistemului de educaţie. Vom combate inechitatea şcolară, abandonul şcolar şi analfabetismul, în special la sate. Sprijinim accesul cât mai liber şi responsabil la resursele de date oferite de internet. Susţinem nevoia de a profita la maximum de pe urma tehnologiei informaţiei. De pildă, dezvoltarea tehnologiilor comunicării ar putea avea un impact profund asupra proceselor politice, prin creşterea gradului de informare în beneficiul cetăţeanului.
Partidul Mişcarea Populară Alba
Comandat de Partidul Mișcarea Populara CUI – 11160002
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]