(P) Christian Schuster – Pe 11 decembrie trecutul se confruntă cu viitorul
De-a lungul acestei campanii electorale, am întâlnit toate sentimentele posibile legate de politică: de la oameni foarte entuziaşti, încântaţi că, prin votul sau participarea lor, contribuie la conturarea unui alt viitor pentru România, până la cei care, dezgustaţi de farsa pe care majoritatea politicienilor actuali o numesc „politică”, se uită cu dispreţ la oamenii care îi cheamă la vot.
Am vorbit cu oamenii din toate colţurile judeţului şi le-am ascultat nevoile şi temerile. Suntem azi în faţa unui adevăr de necontestat şi anume că cei 27 de ani trecuţi din viaţa noastră în democraţie au fost, de fapt, ani în care politicul, prin modul în care a fost structurat, s-a delimitat clar de nevoile reale ale societăţii româneşti. Bilanţul celor 27 de ani e clar şi nu are nevoie de declaraţii politice.
Bilanţul despre care vorbesc arată fără dubiu că corupţia înseamnă sărăcie, că lipsa investiţiilor în educaţie ne lasă fără viitor, că indiferenţa faţă de sistemul medical ucide oameni, că mediul rural s-a rupt vizibil de preocuparea celor care guvernează şi lista ar putea să continue.
USR s-a născut tocmai pentru ca societatea românească să schimbe în sfârşit paradigma în care se manifestă relaţia dintre individ şi organismele politice care îl reprezintă. USR s-a născut din dorinţa societăţii civile de a impune politicului rigoare şi disciplină. USR este o formaţiune reprezentată la nivel de bază de către oameni care au înţeles că nu se mai poate sta pe margine, că inacţiunea politică înseamnă, de fapt, complicitate prin tăcere. Am decis să candidez şi să întrerup această spirală a tăcerii complice faţă de un sistem care, prin forţa perpetuării, va distruge această ţară. Politica ne priveşte pe toţi. A face politică înseamnă a ne implica în lucrurile care ne privesc pe toţi.
Ultimii 27 de ani din viaţa noastră ne-au fost furaţi, iar România a ajuns cel mai sărac şi mai prost condus stat din toată Europa – aceeaşi Europă în care 400 de tineri pleacă în fiecare zi pentru a găsi de lucru, pentru că locurile lor de muncă au fost distruse sistematic. 27 de ani în care nu s-a construit niciun spital nou, iar cele vechi au rămas fără medici şi fără medicamente, pentru ca oamenii să moară cu zile. 27 de ani în care România a fost vândută, bucată cu bucată, de la pădurile noastre la aurul din munţi, iar pământul agricol şi-a pierdut orice valoare, fiind cumpărat pe nimic de clienţii politicienilor.
Mi se spune foarte des că prezenţa la vot va fi scăzută, că ştim deja cine va câştiga şi că jocul politic e, de fapt, caracteristica celor afiliaţi politic. Nimic mai fals! Duminică dreptul de vot se referă la sute de mii de locuitori ai judeţului, la milioane de români din ţară şi străinătate. Dar ce ar putea să vă spună politicienii ale căror condamnări însumate reprezintă sute de ani de detenţie şi al căror jaf se ridică la zeci de miliarde de lei? Nu ar face ei orice pentru ca dumneavoastră să staţi acasă duminică? Eu cred că da, ar face orice, eu cred că da, ar folosi din nou minciuna pentru ca noi să credem că lucrurile au fost deja decise.
Pe 11 decembrie, tragem linie! Pe buletinele de vot nu veţi regăsi doar numele unor partide politice. Veţi găsi înscrise acolo, printre numele candidaţilor, şi teama, şi minciuna, şi ticăloşia ultimilor 27 de ani. Dar veţi găsi acolo şi speranţa. Votaţi-o! Veţi găsi tinereţea şi competenţa, justiţia şi toleranţa. Votaţi-le! În judeţul Alba, nu există voturi care nu contează. În judeţul Alba, nu există oameni care nu contează. Alegerile de duminică trebuie să le câştige alegătorii, nu politicienii!
Publicat de SC Unirea Pres SRL la comanda partidului politic Uniunea Salvaţi România, cod unic de identificare a mandatarului financiar 11160072
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Asfalt proaspăt pe două străzi mici din comuna Ciugud: „Vor oferi de acum cele mai bune condiții de trafic”
Asfalt proaspăt pe două străzi mici din Ciugud La Ciugud, s-a simțit, joi, 7 august 2025, „parfumul” de asfalt proaspăt turnat. Citește și: Încă un pas spre realizarea drumului asfaltat din zona industrială Drâmbar: Licitație pentru desemnarea constructorului Două străzi mici și-au primit porția de asfalt și vor oferi de acum cele mai bune condiții […]
Rețele de apă și canalizare pe 15 străzi din cartierul Orizont din Alba Iulia: Lucrările au fost recepționate
Rețele de apă și canalizare pe 15 străzi din cartierul Orizont din Alba Iulia Luni, 4 august 2025, au fost recepționate lucrările din cartierul cartierul Orizont, unde a fost extinsă rețeaua de canalizare și apă pe 15 străzi. Citește și: FOTO | Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare de pe două străzi […]
S-au stabilit taxele pentru desfacerea de produse în piețele și târgurile din Cugir: Ce tarife trebuie să plătească comercianții
S-au stabilit taxele pentru desfacerea de produse în piețele și târgurile din Cugir: Ce tarife trebuie să plătească comercianții Consiliul Local al orașului Cugir a adoptat o hotărâre privind stabilirea de taxe pentru desfacerea de produse ce fac obiectul comerţului în pieţe şi târguri, în standuri situate de-a lungul drumurilor publice sau în alte locuri […]