Curier Județean

”Oscar, şarpele hoinar” îi încurajează pe micuții din Alba Iulia să se deplaseze cu bicicleta sau pe jos, în Săptămâna Europeană a Mobilităţii

Ioana Oprean

Publicat

în

oscar sarpele hoinarInformarea și campaniile de stimulare a utilizării mijloacelor de transport alternativ (altele decât mașina proprie) trebuie să înceapă de la vârste fragede astfel încât mai târziu copiii, să devină niște tineri responsabili și să contribuie activ la îmbunătăţirea permanentă a calităţii vieţii și a mediului înconjurător.

De aceea, odată cu începerea anului şcolar, 3 școli din Alba Iulia (Școala Vasile Goldiș, Ion Agârbiceanu și Școala Mihai Eminescu) cu un număr total de aproximativ 150 de copii din clasele I – IV, vor lua parte la Traffic Snake Game, o campanie creată pentru încurajarea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport public sau să folosească în comun a aceleiaşi maşini atunci când se deplasează la şcoală. Este pentru prima oară când se organizează această campanie la nivel naţional în România, iar în paralel, se vor organiza campanii similare în alte 17 ţări europene.
În România, campania Traffic Snake Game va purta denumirea „OSCAR, ŞARPELE HOINAR” şi va debuta în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii. Jocul se va desfăşura în perioada 22 septembrie – 3 octombrie 2014, în 13 oraşe din România.

Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conştienţi de mediul înconjurător şi îşi dezvoltă aptitudini privind siguranţa în deplasare şi capacitatea de a anticipa acţiunile celorlalţi participanţi la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului de exerciţiu fizic recomandat zilnic copiilor. Pe termen lung însă, campania ţinteşte spre generarea unei percepţii uşor de înţeles la nivelul copiilor, cu privire la ce înseamnă o comunitate sănătoasă, guvernată de libertatea de mişcare, de calitatea vieţii şi de independenţa faţă de mijloacele de transport motorizat.

Reţeaua Traffic Snake Game a fost creată pentru a răspândi şi replica acest exemplu în Europa, 18 ţări fiind implicate în momentul de faţă în această iniţiativă. Principalul scop al reţelei este de a implementa campania TSG, de a extinde impactul acesteia şi de a disemina rezultatele şi experienţele participanţilor. Proiectul european Traffic Snake Game Network, implementat în România de Asociaţia OER, este co-finanţat în perioada 2014-2016, prin programul programul Intelligent Europe Energy, susținut în Alba Iulia de Primăria Municipiului, prin colaborarea directă și constantă cu OER și se desfășoară în școli cu acordul Inspectoratului Școlar Județean Alba.

Pentru a afla cum se pot alătura campaniilor viitoare, din anul școlar 2015-2016 şi pentru informaţii detaliate despre „OSCAR, ŞARPELE HOINAR”, școlile şi organizaţiile interesate pot contacta Asociaţia OER. Sau pot accesa site-urile: www.trafficsnakegame.eu/romania https://www.facebook.com/TrafficSnakeRomania

Municipalitatea Alba Iulia a făcut multe eforturi în ceea ce privește susținerea și promovarea permanentă a practicilor prietenoase cu mediul înconjurator, organizând campanii de conștientizare a populației municipiului asupra importanței respectării și protejării mediului înconjurător. În ultimii ani Primăria Municipiului Alba Iulia a făcut parte din echipa de implementare a mai multor proiecte finanțate de Comisia Europeană prin programul Intelligent Europe Energy. Proiecte precum: Conurbant, Cyclelogistics, Enclose. Aceste proiecte au urmărit să reducă energia folosită în transportul urban, să încurajeze renunţarea la autovehiculele motorizate şi folosirea mai multor biciclete în scopul deplasării dar și transportării de bunuri în centrele oraşelor.

Totodată Sala Unirii din Alba Iulia a găzduit, în zilele de 8 și 9 aprilie 2014, cea de-a patra ediţie a “Forumului pentru Mobilitate Durabilă şi Dezvoltare Metropolitană”, organizată de Club Metropolitan – Asociaţia pentru Mobilitate Metropolitană (AMM), cu sprijinul Uniunii Internaţionale de Transport Public (UITP), Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia (AIDA), Primăria Alba Iulia, STP Alba şi Zona Metropolitană Oradea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU la o locuință din Mogoș: Intervin pompierii din Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o locuință din Mogoș: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit luni, în jurul orei 13.00, la o locuință din Mogoș. Intervin pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu in sat Valea Barnii, Mogos. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. […]

Citește mai mult

Curier Județean

ITM Alba: 6 persoane depistate muncind „la negru” și amenzi de peste 250.000 de lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 2-6 martie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: 6 persoane depistate muncind „la negru” și amenzi de peste 250.000 de lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 2-6 martie 2026 Inspectorii ITM Alba au depistat 6 persoane fără forme legale de angajare, în urma controalelor din perioada 2-6 martie 2026. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 250.000 […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Șoferi din Săsciori și Aiud cu alcool „la bord”: Cu ce alcoolemie au fost depistați în trafic

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferi din Săsciori și Aiud cu alcool „la bord”: Cu ce alcoolemie au fost depistați în trafic În perioada 6-9 martie 2026, polițiștii rutieri din județul Alba au acționat, pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Activitățile au vizat reducerea riscului rutier […]

Citește mai mult