Curier Județean

Ordin de protecţie provizoriu emis pe numele unui bărbat din Alba Iulia, care și-a agresat mama

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Ordin de protecţie provizoriu emis pe numele unui bărbat din Alba Iulia, care și-a agresat mama

Polițiștii din Alba Iulia au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-a agresat mama. Acesta nu mai are voie să se apropie de ea și este cercetat pentru violență în familie.

La data de 18 iunie 2019, o femeie de 60 de ani, din Alba Iulia a sesizat Poliția Municipiului Alba Iulia cu privire la faptul, în seara zilei precedente, pe fondul unor discuții în contradictoriu, fiul său a lovit-o cu pumnul în față și a împins-o pe scările blocului în care locuiește.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Astfel, bărbatul de 40 de ani a fost obligat să părăsească domiciliul comun și să păstreze o distanță minimă față de mama sa.

În plus, polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, proiectul cadru Alba Iulia are Skepsis 2026, al Asociaţiei Grupul Skepsis, care propune […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari Născută în satul Cunța, județul Alba, într-o familie modestă, dar plină de căldură și sprijin, Paula Medrea și-a descoperit încă de mică dragostea pentru muzică. Părinții i-au oferit tot […]

Citește mai mult

Curier Județean

Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare

Ioana Oprean

Publicat

în

Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare Spitalul Municipal Blaj a lansat, luni, 23 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a unui aparat radiologic. Valoarea totală estimată a achiziției este de 988.429 de lei, fără TVA. Data limită […]

Citește mai mult