Omul care a ”reînviat” un sat părăsit din județul Alba. A început cu casa bunicilor, după care a mai cumpărat câteva proprietăți pe care le-a restaurat

Omul care a ”reînviat” un sat părăsit din județul Alba. A început cu casa bunicilor, după care a mai cumpărat câteva proprietăți pe care le-a restaurat

Depopularea satului Rachiș a început mai demult, cândva, prin anii ‘60, odată cu industrializarea României și cu mirajul toaletei din casă ce înlocuia tradiţionala „budă” din curte. Chiar dacă mulți oameni nu-şi părăseau locuinţele de la ţară, copiii lor luau calea şcolii de la oraş și, rămași acolo, deveneau „domni de oraș”. La început a rămas părăsită şcoala. Populația s-a rărit, aproape a dispărut.

Că satul ar putea fi reînviat nu mai credea nimeni, dar iată că odată cu „întoarcerea la rădăcini” a lui Iulian Docea, un om care a strâns ceva „cheag” muncind zeci de ani în străinătate, s-a ivit o speranță.

Legat sufletește de locurile în care a copilărit, la bunicii lui în Rachiș, Iulian Docea și-a pus în gând să reînvie satul, să-l resusciteze și să-i dea un suflu nou. Satul trăgea să moară, de fapt era aproape mort. Acum câțiva ani mai avea doar trei săteni care locuiau efectiv în el și vreo 3 sau 4 care aveau adresa de buletin acolo, dar locuiau la oraș la copiii sau nepoții lor. Urmărit permanent de amintirea bunicilor, de copilăria petrecută în Rachiș, Iulian

Docea a muncit zeci de ani în străinătate și a strâns ban lângă ban, iar în urmă cu 10 ani s-a pus pe treabă. A început cu casa bunicilor lui. Apoi a mai cumpărat câteva proprietăţi aflate în ruină și le-a restaurat.

„Mi-a plăcut aici, în sat, la bunici. Și acum am amintiri plăcute cu vremurile în care, copil fiind, colindam pădurile, păşunile și prindeam raci și pești pe vale. Bunicul meu, cea mai înţeleaptă persoană pe care am cunoscut-o vreodată, omul cu care am petrecut aproape toată copilăria, omul care m-a învățat principiile de bază ale vieții, a trăit aici. Dumnezeu să-l odihnească”, mi-a spus Iulian.

Citește și: Minunea de la Rachiș, satul de la limita județelor Alba și Cluj: Un proiect frumos, dar costisitor, unde bate clopotul de la Muntele Athos

Pentru Iulian, amintirile cu și despre bunicului său, Ioan Costan Păcurar, și bunica sa, Zoița, nu-i dau pace și-l împing permanent de la spate să nu lase satul bunicilor lui să moară. Vrea cu tot dinadinsul să-l readucă la viață, să lase ceva din ceea ce el a primit din învățăturile bunicilor.

Căsătorit fiind și având la această dată doi copii, la întoarcerea în țară, Iulian Docea își dezvoltă afacerile în domeniul managementului și administrației dezvoltărilor imobiliare în Cluj-Napoca și mare parte din câștig îl cheltuiește pentru satul în care s-a jucat odinioară. Până la această dată a investit în „satul inimii sale” peste 2 milioane de euro. A cumpărat de la rudele lui părțile ce le reveneau drept moștenire și s-a pus pe treabă. Pe lângă acest prim pas a mai cumpărat câteva proprietăţi din jurul domeniului bunicilor lui.

„Îmi doresc neapărat să refac totul așa cum era odinioară. Vreau să reclădesc, să construiesc, să restaurez cât se poate mai mult, fără a folosi materiale moderne gen rigips, adezivi etc. Am folosit doar piatră, lemn și var stins (de la Poiana Aiudului), așa cum făceau odinioară locuitorii satului. Doresc să aibă unde să vină în vacanțe copiii mei, să prindă drag și să se învețe cu valorile pe care numai satul le poate avea și le poate conserva, așa cum am făcut și eu în copilărie”, mi-a mărturisit Iulian.

Până acum „a dat gata” 8 sau 9 case cu anexe cu tot, însă lucrările continuă și se pare că nu vor înceta prea curând, fapt pentru care satul are acum o populație mai mare decât în urmă cu 10 ani, pe vremea în care în el mai trăiau vreo trei persoane. Creșterea demografică se datorează faptului că în sat a mai venit o familie și mai ales meșterilor care repară și renovează casele și locuiesc acolo. La începuturi, Iulian Docea a încercat să obțină unele fonduri europene pentru a-și pune în aplicare planul de revigorare și transformare a satului în unul de vacanță, însă birocrația și unele „minți luminate” l-au făcut să renunțe.

Citește și: Aiudeanul care a adus satul Rachiș la viață, oferă gratuit casele renovate pentru refugiați: Două ucrainience s-au mutat deja

„Am vrut într-adevăr să încep acest proiect pe fonduri europene, dar birocrația greoaie și mai ales arhitectul căruia i-am dat șansa să facă un astfel de proiect a greșit devizele și a trebuit să renunț înainte să încep. Aceasta mi-a luat 3 ani în care am făcut la hârtii și dosare încât o cameră de apartament a devenit mică și am mai și plătit o mulțime de bani”, ne-a mărturisit Iulian.

Pierderea banilor și birocrația nu l-au descurajat. Din contră, s-a apucat de lucru așa cum a putut, pe cont propriu, să restaureze tot ce se poate. Din cauza lentorii sau a calității slabe a lucrărilor, a trebuit să schimbe mai multe firme constructoare. Își dorea el o anume calitate și, mai ales, un anumit mod de construcție/restaurare. „Mai am de rezolvat unele și altele, dar în curând totul va fi gata. Caut de ani buni o familie, două sau trei cărora să le pun la dispoziție în mod gratuit case renovate, să locuiască, să aibă grijă de ele, să cultive grădinile, să țină pe lângă casă câteva animale și păsări. Să aibă grijă de miniferma pe care am încropit-o și mai ales să folosească roadele pe care le culeg pentru ele”, mi-a mai spus Iulian.

Declarația omului surprinde. Să ți se dea la cheie o gospodărie în care să locuiești gratuit și de care să ai grijă ca și de casa ta, să ai la dispoziție utilaje agricole de tot felul! Am crezut că pe lista doritorilor este o aglomerație mare, mai ales în zilele acestea, în care șomajul real a ajuns la cote inimaginabile și mai ales că sunt mulți oameni care, din diverse motive, și-au pierdut casele. Și totuși, potrivit lui Iulian Docea, lucrurile nu sunt chiar așa. „

Este destul de greu să găsești oameni sau familii care să se stabilească și să aibă continuitate aici. Au fost câteva familii foarte interesate la început, dar nu au stat mai mult de câteva luni. Se pare că lumea este comodă. S-a cam dezobișnuit să muncească la țară, unde puteau să-și «fabrice» mâncarea din ceea ce produc în gospodărie (câmp, grădini, păsări și animale)”, mai spune Iulian.

În dorința de a găsi familii care să vină să locuiască acolo, Iulian Docea a postat anunțuri pe site-urile de specialitate și tot degeaba. Cred că are dreptate când afirmă că lumea a devenit comodă și nu mai vrea la sat, deși în ferma lui nu le-ar lipsi nimic.

Având „inimă de mamă” în ultimii 2 ani, Iulian a găzduit și găzduiește un grup de refugiați din Ucraina, asigurându-le absolut tot ceea ce le trebuie. Printre ei se află și Tatyana, o femeie de aproximativ 40 de ani, diagnosticată cu cancer avansat, care, la inițiativa și pe cheltuiala lui, în urmă cu un an și ceva, a fost operată, acum aceasta simțindu-se bine.

Tot prin strădaniile lui și ale primarului comunei Mirăslău, Gigel Liviu Alexandru, satul Rachiș are acum și iluminat public, iar drumul ce leagă satul de Drumul Național 1 este asfaltat aproape în întregime.

Așa cum spuneam mai devreme, casele renovate sunt la fel ca pe vremea în care el, Iulian Docea, a copilărit. Totul s-a păstrat la fel, doar că a adus unele îmbunătățiri menite să sporească gradul de confort (baie dotată cu toate cele trebuincioase, cu apă curentă, apă caldă, bucătărie, dar cu amenajarea interioară ce respectă specificul zonei).

În plus, mobilierul este cel tradițional și specific zonei. Totul pentru ca acei oameni care vor veni să stea în sat să se simtă bine în noua lor locuință. „Crezând că voi găsi oameni care împart aceleaşi principii ca mine și doresc să se integreze în toată această frumoasă poveste, pentru a-și putea întreține gospodăria și pentru a putea lucra mai comod, am achiziționat și un tractor dotat cu toate uneltele necesare. Mi-ar fi plăcut să folosească animalele pentru munca în gospodărie, dar aceasta rămâne, încă, o pretenție de lux. Mai mult decât atât, am achiziționat și un buldoexcavator pentru a se putea interveni, dacă este nevoie, la drumuri atunci când plouă sau când zăpada este mare, să se poată ajunge mai ușor în satul vecin sau la șosea. Se pare că nu prea mai sunt oameni care doresc să câștige ceva calitate în viață, să trăiască în armonie cu natura și Dumnezeu, oameni care să controleze ce mănâncă și, mai presus de orice, să trăiască sănătos. Un prieten mi-a și spus odată că ar trebui să aduc o familie de filipinezi sau altă nație deoarece aceia sunt conștiincioși și știu să aprecieze altfel lucrurile decât noi”, mi-a mai spus Iulian.

În concluzie, este mai mult decât clar că intenția lui este să redea locului în care a copilărit farmecul care l-a acaparat, copil fiind, și că își dorește ca și copiii lui și ai altora să-și petreacă vacanțele așa cum și le-a petrecut el cândva.

Pe parcursul anilor am vizitat de mai multe ori satul Rachiș și m-am convins că într-adevăr este „un colț de Rai”. Aerul este incredibil de curat, nicio urmă de poluare, iar peisajul este mirific. Un singur aspect m-a nemulțumit și încă mă nemulțumește. Cine vede casele dărâmate, cu scânduri bătute la ferestre şi uşi, acoperişurile căzute şi drumurile năpădite de vegetaţie, va înțelege, la fel ca mine, efectele politicilor din trecutul nu prea îndepărtat. Din această cauză, cred că Iulian Docea este de admirat. Omul se luptă din toate puterile și cu tot ce are ca, după o istorie de peste 1000 de ani, satul să nu se stingă.

Localitatea Rachiș este situată într-o depresiune, la limita dintre județele Alba și Cluj și s-a format de-a lungul pârâului care o străbate printre dealurile împădurite. Satul și-a luat numele de la pârâul ce-l străbate și care îi poartă numele de la mulţimile de raci care trăiau în el. Este foarte aproape de rezervațiile naturale „Cheile Vălișoarei”, „Cheile Plaiului” și „Cheile Siloșului”. Toată zona este una spectaculoasă și poate fi baza de plecare pentru numeroase trasee turistice care străbat Munții Trăscăului înspre Cetatea Colțești, Vânătările Ponorului, Huda lui Papară, Poarta Zmeilor, Piatra Secuiului și la mică distanță de binecunoscutele „Găvane”, adevărate piscine naturale săpate de ape în stâncă.

Locul este unul sălbatic și neumblat, din acest punct de vedere fiind o atracție pentru turiștii amatori de liniște și aer curat.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI